Criza zonei euro eclipsează actualitatea din altă ţări. Însă în 4 decembrie are loc un scrutin simbolic, alegerile legislative din Rusia. Rezultatul nu va mira pe nimeni: în ciuda diverselor semne de nemulţumire din rîndul populaţiei, partidul aflat la putere, Rusia unită, este presupus să continue să domineze Duma, chiar şi cu preţul unor mici presiuni asupra alegătorilor.
Însă această alegere marchează debutul unei noi faze a puterii lui Vladimir Putin. După mai mulţi ani de relativă incertitudine pentru a şti care dintre reputatul modernizator Dmitri Medvedev sau imperialul Putin va orienta viitorul Rusiei, fostul preşedinte azi prim ministru va redeveni mai mult ca sigur preşedinte în martie viitor. Cu consecinţe dintre cele mai importante pentru UE.
Fondînd Sankt Petersburg, mai occidental decît Moscova ţarilor, Petru cel Mare dorea să ancoreze Rusia la trena Europei. Trei secole mai tîrziu, Putin, originar din Petersburg, pare să fi ales mişcarea inversă.
Proiectul de Uniune Eurasiatică pe care l-a prezentat în 4 octombrie seamănă pentru mulţi critici cu o dorinţă de a recrea un fel de Uniune Sovietică, 20 de ani după căderea acesteia, un eveniment pe care el l-a numit odată "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX". Este vorba într-adevăr de a extinde uniunea vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan la alte foste republici sovietice, cum ar fi Tadjikistan sau Kîrgîzstan, sau chiar şi Ucraina, dacă aceasta alege Moscova mai degrabă decît UE.
Dar această Uniunea Eurasiatică reprezintă mai mult decît simplă nostalgie. Şi anume voinţa lui Putin de a reconfirma Rusia în rol de putere continentală, la jumătate de drum între o Europă pe care nu o mai vede ca un partener valabil şi Asia, care îi oferă pieţe de desfacere pentru gaz şi petrol şi de unde poate desfăşura o diplomaţie mondială alternativă. Văzute de la Kremlin, China, Ir
