Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Tocilescu a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Capitală

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 decembrie 2011 ·

Regizorul Alexandru Tocilescu a fost înmormântat, sâmbătă, în jurul orei 14.30, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, la ceremonie participând artişti precum Ion Caramitru, Florin Zamfirescu şi Alexandru Darie.

Aproximativ 150 de persoane, printre care membri ai familiei, inclusiv fiul regizorului - Alex Tocilescu, dar şi admiratori şi prieteni ai acestuia, au mers sâmbătă la Cimitirul Bellu pentru a-şi lua rămas bun de la celebrul artist.

Printre cei prezenţi la slujba oficiată de un sobor de preoţi, în faţa capelei de la Cimitirul Bellu, s-au mai numărat George Ivaşcu, Alice Barb, Carmen Tănase, Cătălina Mustaţă şi Mihai Constantin.

După slujbă, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a ţinut un scurt discurs în memoria lui Alexandru Tocilescu.

"Uite, Toca, a venit şi clipa ta", şi-a început omagiul Ion Caramitru. "Toate se închid într-un cerc al vieţii şi al morţii care încununează o viaţă", a mai spus actorul. Caramitru a amintit şi de o replică din "Hamlet", referindu-se la Tocilescu. "Să mori, să dormi... nimic mai mult. Să ştii/ Că printr-un somn poţi pune-odată capăt/ Durerii sufleteşti şi-atâtor chinuri/ Ce-s partea cărnii, iată o-ncheiere/ Spre care năzuim (...)".

"Uite că ai scăpat şi de durerea sufletească şi de miile de spaime ale firii", a spus în continuare Ion Caramitru.

Referindu-se la aceeaşi piesă de William Shakespeare, Ion Caramitru a mai spus că în câteva minute mulţimea adunată în faţa capelei de la Bellu va întâlni şi groparii. "Groparii spun că nebunia vine din Danemarca. Eu spun că nebunia ta vine din România, nebunia ta frumoasă, rezistenţa ta la sistem, ţăcăneala ta, modul în care ai adunat oamenii la un loc", a afirmat Ion Caramitru, numind creaţia lui Alexandru Tocilescu "opera unui mare artist, a unui geniu".

"Îţi mulţumesc că ai existat şi îţi doresc clipe liniştite şi mângâierea lui

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°