Omul legii, aflat într-o maşină a IPJ Galaţi, se deplasa spre Bucureşti. Poliţistul mergea spre Parchetul General, unde trebuia să ducă nişte probe. Maşina de serviciu a intrat în coliziune cu o Dacie Papuc. Din primele cercetări, vinovat a fost şoferul Papucului.
Potrivit IPJ Ialomiţa, accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 21, între localităţile Iazu şi Slobozia. Maşina Poliţiei Galaţi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului deoarece poliţistul aflat la volan a încercat să depăşească o Dacie Papuc.
Din motive încă necunoscute, şoferul celei de-a doua maşini a tras brusc de volan, moment în care polţistul a vrut să evite coliziunea. Maşina de intervenţie a ajuns în şanţ, iar Papucul, într-un copac de pe marginea drumului. Şoferul şi o femeie aflată pe locul din dreapta au rămas prinşi între fiarele maşinii, pentru scoaterea lor fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare de la ISU Ialomiţa.
Cele două victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Slobozia, iar medicii au luat decizia ca aceştia să fie transportaţi cu ambulanţele la Bucureşti
"Bărbatul avea traumatisme cranio-faciale şi fractură de femur, iar femeia, traumatisme la cap. Au fost stabilizaţi şi trimişi cu ambulanţele la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru tratament de specialitate şi investigaţii suplimentare", a declarat Radu Păros, managerul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa,.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, audiindu-l pe poliţistul gălăţean implicat în accident.
"Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce o autoutilitară se deplasa din direcţia Iazu către Slobozia a virat la stânga şi a intrat într-un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Galaţi, în acelaşi sens şi care se afla în depăşirea sa. Echipajul de Poliţie se afla în misiune şi se îndrepta către Bucureşti", a declarat Andreea Loghin, purt