Acum cîteva zile un grup de revoluţionari supăraţi că privilegiile lor ar putea să dispară s-au aşezat în genunchi în faţa Guvernului, ca să-l convingă pe Emil Boc să-i primească. Nu mai iau de la capăt povestea cu privilegiile revoluţionarilor, am mai scris aici despre ea. Vreau doar să spun că această formă de mistică a banului (să-i spunem astfel) în condiţii de orbire morală absolută mi se pare, din păcate, una din poveştile principale ale Revoluţiei şi tranziţiei.
Dacă Emil Boc va avea curajul şi capacitatea să anuleze aceste privilegii va avea tot respectul meu pentru asta. Ar trebui, însă, să fie anulate TOATE privilegiile (case, terenuri, spaţii comerciale, scutiri de impozite, gratuităţi de transport sau altele, etc. etc.), pentru TOŢI cei care nu sînt răniţi în Revoluţie sau urmaşi ai celor ucişi în Revoluţie ori decedaţi în urma rănilor suferite la Revoluţie. Pentru că aceste privilegii sînt la fel de indecente şi pentru cei care chiar au participat la evenimente, nu doar pentru cei care au fraudat apoi acea lege aberantă. Cei care se duc la Revoluţie pentru privilegii mai bine stau acasă.
Iar dacă chiar va face asta, Emil Boc ar putea continua cu alte privilegii absurde în general şi în special în vremurile ăstea, deoarece cheltuieli precum privilegiile revoluţionarilor nu sînt doar revoltătoare în sine, sînt şi foarte costisitoare într-o perioadă în care se închid spitale şi se taie salarii cu 25%. Boc însuşi estima la 110 milioane euro anual costul doar al indemnizaţiilor efective plătite revoluţionarilor, fără celelalte privilegii.
Ar putea continua, de exemplu, cu desfiinţarea ANL, care este un simplu instrument de dotare cu apartamente deloc “sociale” sau chiar vile a unei clientele politice şi administrative de rang secund, dar şi a altor oameni “conectaţi”. Nici o legătură cu vreo funcţie socială, deşi aşa este prezentat program
