- Istoric - nr. 903 / 3 Decembrie, 2011 Cei 10 care au votat pentru respingerea ferma a asazisului "arbitraj” si rezistenta pana la sacrificiul suprem, au fost: C.I. Bratianu (P.N.L.), Ion Mihalache si Mihai Popovici (P.N.T.) - consilieri regali, Nicolae Balan (mitropolitul Ardealului), Victor Iamandi, Victor Antonescu, dr. Constantin Angelescu, general Arthur Vaitoianu, A.C. Cuza si prof. univ. Silviu Dragomir (fost ministru al nationalitatilor). Mitropolitul Nicolae Balan, adresandu-se regelui, cerea "sa fie aparat idealul visat de stramosii nostri, in toate generatiile care ne-au precedat, asa cum s-a infaptuit, sub vederile noastre, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. A accepta "arbitrajul” inseamna (...) sa lasam destinul neamului nostru pe seama necunoscutului! Refuz in momentul acesta, din intreg sufletul meu si in numele intregului cler si popor al Bisericii Mele, rezultatul care s-a facut cunoscut...” *** Ce-a fost, se stie. In dimineata zilei de 1 septembrie 1940, in unele zone, 30.000 de soldati s-au napustit ca lacustele asupra frontierei de stat a Romaniei. Cu patru zile inaintea programului de "ocupatie”, stabilit de Comisia mixta ungaroromana! Ordinul de "spargere” a granitei l-a dat chiar el, Miklós Horthy. La 5 septembrie, regentul-amiral era la Satu Mare, iar a doua zi, vineri 6 septembrie, intra cu "triumf” in Oradea, calare pe un cal alb, cu potcoave de aur Parca mai rasunau in eter cuvintele rostite de ministrul Valer Pop, in 30 august, la ora 19, la Radio Romania si retransmise doua ore mai tarziu, in traducere, de Radio Londra: "(...) Consumatum est! Am pierdut circa 42.000 km patrati din pamantul sfant al Ardealului, cu peste 1.200.000 de romani de sange. Nu e clipa sa ne punem intrebarea daca totul asa trebuia sa se petreaca si daca nu se putea oare indruma destinele Romaniei pe alte carari, care sa ocoleasca primejdiile Scillei si Carib