Candidatul republican la învestitura pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite Herman Cain a anunţat sâmbătă că renunţă la campanie, din cauza acuzaţiilor de scandaluri sexuale, relatează AFP.
"Îmi suspend campania prezidenţială din cauza diversiunilor constante care nu încetează să îmi rănească familia", le-a declarat el susţinătorilor săi reuniţi la Atlanta, în Georgia (sud), în faţa sediului său de campanie.
"Acuzaţii false mi-au destabilizat credibilitatea în legătură cu soluţiile propuse oamenilor", a mărturisit el la încheierea unui discurs de jumătate de oră în care nu a vorbit însă despre viitorul său politic.
Singurul candidat republican de culoare în cursa pentru Casa Albă, el a anunţat că va candida pentru alte responsabillităţi politice pe viitor, fără a preciza însă care anume.
Charisma sa televizuală şi stilul direct de antreprenor de succes cu origini modeste l-au ajutat să se diferenţieze între candidaţii republicani şterşi şi l-au propulsat pe primul loc în sondajele din semptembrie şi octombrie, luptându-se cot la cot cu favoritul de atunci Mitt Romney.
Regresul lui a început la scurt timp după 30 octombrie, odată cu prima acuzaţie de hărţuire sexuală. În total, patru femei vor susţine acelaşi lucru.
Una dintre ele, Sharon Bialek, l-a acuzat public la 7 noiembrie că a vrut să obţină favoruri sexuale în cadrul unei întâlniri în iulie 1997 la Washington, după ce l-a contactat pentru a-i cere ajutorul în găsirea unui loc de muncă.
Ulterior, o a doua femeie, Karen Kraushaar, angajată la Departamentul Trezoreriei, iese din anonimat. Ea afirmă că este una dintre cele două femei cu care Herman Cain a încheiat un acord amiabil în anii '90 după ce a fost, potrivit ei, victima hărţuirii sexuale în timp ce era subordonata acestuia.
Cain a denunţat o "vânătoare de vrăjitoare" al cărei scop este sabotarea campa