Măsura a fost luată de ministrul Educaţiei ca urmare a gravelor nereguli constatate de Corpul de control al Ministerului Educaţiei. Funeriu a declarat, totodată, că activitatea liceului va fi monitorizată timp de un an de zile.
Primul scandal: sex între o elevă şi profesorul de sport
Decizia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, vine în urma scandalurilor de proporţii care au zguduit în ultima lună unul dintre cele mai celebre licee din Capitală, „Jean Monnet“. Luna trecută, Oana R. (17 ani), elevă a liceului, şi-a acuzat profesorul de sport, pe Dan Octavian Vişan (27 de ani), că ar fi violat-o într-o excursie la Predeal. Fata a făcut plângere la Poliţie, iar dascălul a fost, iniţial, reţinut pentru 24 de ore.
Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu Oana, eleva din SEXGATE LA JEAN MONNET!
Procurorii au făcut recurs şi, după aproape două săptămâni, profesorul a primit mandat de arestare preventivă din partea judecătorilor, pentru 29 de zile, fiind acuzat de sex cu minori. Citeşte mai multe despre excursia de pomină de la Predeal, cu elevii de la „Jean Monnet“, AICI
"Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la «Jean Monnet», a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte - şcoală. Evident, instanţa este cea care va decide asupra naturii acestei relaţii. Se vede clar că, atunci când conducerea şcolii nu îşi face datoria, efectele sunt grave", a spus, duminică, ministrul Daniel Funeriu.
Ministrul Educaţiei a precizat astăzi că, printre alte măsuri, a decis demiterea, conform procedurilor legale, a întregii conduceri şi monitorizarea de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a activităţii în liceu pe o perioadă de un an. "Faptul că în ac