Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei bebeluşi născuţi prematur AU MURIT în aceeaşi zi. Spitalul Judeţean Constanţa a demarat o anchetă

Publicat in Gandul, duminică 4 decembrie 2011 ·

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a început o anchetă internă pentru a stabili cauza decesului a trei bebeluşi născuţi prematur, care au murit în cursul zilei de sămbătă în maternitatea spitalului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Cătălin Grasa, a declarat că cei trei bebeluşi au venit pe lume înainte de termen şi cu mari probleme medicale, iar şansele lor de supravieţuire erau reduse.

"Cei trei aveau sub 30 de săptămâni când s-au născut şi foarte mari probleme de sănătate. Doi dintre ei au fost aduşi la Spitalul Judeţean Constanţa de la Tulcea deoarece starea lor era foarte gravă. Este o coincidenţă că ei au murit în aceeaşi zi. Până în prezent, nu am primit nicio reclamaţie din partea părinţilor", a afirmat Cătălin Grasa.

El a mai precizat că a fost deschisă o anchetă internă în acest caz pentru a se stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul celor trei bebeluşi.

Trei bebeluşi născuţi prematur au murit în cursul zilei de sâmbătă la maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa susţin că, până în prezent, nu au primit vreo sesizare în legătură cu acest caz.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a început o anchetă internă pentru a stabili cauza decesului a trei bebeluşi născuţi prematur, care au murit în cursul zilei de sămbătă în maternitatea spitalului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul medical al unităţii spitaliceşti, Cătălin Grasa, a declarat că cei trei bebeluşi au venit pe lume înainte de termen şi cu mari probleme medicale, iar şansele lor de supravieţuire erau reduse.

"Cei trei aveau sub 30 de săptămâni când s-au născut şi foarte mari probleme de sănătate. Doi dintre ei au fost aduşi la Spitalul Judeţean Constan

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 42 minute
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum o ora
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum o ora
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Gigi BECALI, posibil candidat AUR la Camera Deputaților / George Simion: A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici

Gandul acum 15 minute
Președintele AUR, George Simion, a declarat că Gigi Becali ar putea să fie unul dintre candidații partidului său pentru un loc în Camera Deputaților, însă nu există încă o înțelegere concretă în acest sens. Simion a negat zvonurile privind o potenți

Furt de la arena Roland Garros: hoţii au plecat cu bani şi cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro

News.ro acum 3 ore
În noaptea de joi spre vineri, 11 000 de euro şi bijuterii în valoare estimată la 20 000 de euro s-au furat de la arena Roland-Garros din Paris. O anchetă este în curs de desfăşurare, relatează bfmtv.com. Una sau mai multe persoane necunoscute au re

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Nou cutremur, cu magnitudinea de 2,9 în Brăila

Mediafax acum 35 minute
Seismul a avut loc la ora 18.35 şi s-a produs în Muntenia, Brăila, la adâncimea de 15.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brăila, Galaţi, Izmayil, Tulcea, Focşani şi Buzău. Duminică, la ora 15.23, a avut loc un cutremur cu magnitudine

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 3 ore
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Extrema dreaptă austriacă obţine cele mai multe voturi în alegerile legisltive, arată primele proiecţii

News.ro acum 47 minute
Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) a obţinut în alegerile legislative de duminică cele mai multe voturi 29,1%), potrivit primelor proiecţii, şi se îndreaptă către o victorie fără precedent condus de către Herbert Kickl, urmat de ÖVP (26,2%)

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°