Spania a câştigat pentru a cincea oară Cupa Davis, învingând în ediţia 2011 echipa Argentinei, după un meci de poveste în care Rafael Nadal l-a învins pe Juan Del Potro şi a dus scorul la 3-1 pentru iberici. Spania a câştigat pentru a cincea oară Cupa Davis, învingând în ediţia 2011 echipa Argentinei, după un meci de poveste în care Rafael Nadal l-a învins pe Juan Del Potro şi a dus scorul la 3-1 pentru iberici.
Dintre cele cinci Cupe Davis câştigate de spanioli, ediţia din acest an este a treia în ultimii patru ani.
Punctul decisiv a fost adus de Nadal într-un meci care a durat puţin peste patru ore, în care a trecut cu 1-6, 6-4, 6-1, 7-6 (0). În ultimul set, Del Potro a condus cu 5-3 şi 30-15 pe propriul serviciu, însă nu a reuşit să profite şi să ducă meciul într-o manşă decisivă.
Vineri, după primele două meciuri de simplu, ibericii conduceau cu 2-0, graţie victoriilor lui Nadal şi Ferrer. Rafael l-a învins pe Juan Monaco, în trei seturi, 6-1, 6-1, 6-2, în timp ce David Ferrer a trecut în cinci seturi de Juan Martin Del Potro, 6-2, 6-7 (2), 3-6, 6-4, 6-3.
Sămbâtă, în meciul de dublu, argentinienii au recuperat prin victoria perechii Nalbandian/Schwank, care a trecut în trei seturi de Feliciano Lopez şi Fernando Verdasco, 6-4, 6-2, 6-3.