Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RCS&RDS îşi rostogoleşte o parte din datorie

Publicat in Bursa, luni 5 decembrie 2011 ·

RCS&RDS s-a împrumutat 101 milioane de euro la Banca Comercială Română (BCR), în cadrul unei facilităţi sindicalizate de până la 300 de milioane de euro la care au mai participat Credit Suisse şi CEC Bank, a anunţat BCR. Potrivit comunicatului băncii, acest credit acoperă prima tranşă din cele trei pe care a fost structurat împrumutul sindicalizat cu o maturitate de cinci ani: "Tranşa pusă la dispoziţie de către BCR urmează să fie utilizată pentru refinanţarea unor credite contractate anterior de către companie şi ajunse la maturitate".

Dominic Bruynseels, CEO al BCR, a declarat: "Este cel mai mare credit individual acordat de către BCR în anul 2011, dar am avut resursele pentru a răspunde nevoilor financiare unui jucător de top de pe piaţa locală de IT&C. În pofida climatului general de incertitudine de pe piaţă, ne-am simţit confortabil să acordăm o finanţare de asemenea dimensiuni, luând în considerare profilul şi perspectivele de viitor ale companiei. Dispunem de fonduri, suntem lichizi şi dorim să transmitem pe această cale un semnal puternic în piaţă referitor la disponibilitatea noastră de a continua să finanţăm proiectele fezabile şi antreprenorii care nu încetează să vadă oportunităţi în climatul economic actual".

* ANAF: RCS&RDS, în executare silită

Operatorul de telecomunicaţii prin cablu se află în procedura de executare silită, având datorii la stat de peste 23 de milioane de lei, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul ANAF la 30 septembrie 2011.

RCS&RDS a încheiat anul trecut pe pierdere, după ce în 2009 a consemnat un câştig net de 211,83 milioane de lei, potrivit situaţiilor financiare ale companiei, publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Pierderile de anul trecut ale operatorului IT&C se ridică la peste 70 de milioane de lei, veniturile totale fiind de circa 2,57 miliarde lei, iar cheltuielile de aproxim

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 45 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Au început înscrierile pe 14 iulie. Când au loc probele scrise

Gandul acum 19 minute
Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Luni, 14 iulie 2025, este prima zi de înscriere pentru candidații care doresc să susțină „examenul maturității” în toamna acestui an. Află mai jos, în articol, în ce interval au loc înscrierile, când v

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 20 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 3 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°