Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul francez de interne susţine că Strauss-Kahn a fost LEGITIMAT de poliţie într-o zonă rău FAMATĂ din Paris. Avocatul fostului şef FMI:"Clientul meu a locuit 15 ani în acea zonă"

Publicat in Gandul, duminică 4 decembrie 2011 ·

Ministrul francez de Interne Claude Gueant evocă într-un cotidian ce urmează să apară duminică un control de identitate al poliţiei, în 2006, asupra lui Dominique Strauss-Kahn în Bois du Boulogne, o zonă din Paris renumită pentru prostituţie, relatează AFP.

Întrebat de Journal du Dimanche (JDD), Gueant califică drept "neînsemnată" orice teorie a "complotului" căruia i-ar fi căzut victimă fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi favorit în sondaje pentru alegerile prezidenţiale din Franţa în 2012, arestat în mai la New York pentru presupusă agresiune sexuală.

Potrivit unuia dintre avocaţii lui DSK, Richard Malka, acest control se explică prin faptul că clientul său locuia în 2006 "în Bois de Boulogne", unde a făcut "obiectul unui control de rutină şi nimic mai mult".

Întrebându-se "de ce şi cine exploatează politic această situaţie, făcând astfel de declaraţii cu subînţeles", Malka susţine că "în 15 ani cât a locuit acolo", DSK a "fost controlat de mai multe ori, inclusiv când era împreună cu soţia sa", Anne Sinclair.

Gueant, întrebat în legătură cu un zvon potrivit căruia DSK a fost surprins în decembrie 2006 în această zonă, a răspuns pentru JDD: "Da, am auzit vorbindu-se despre această poveste în care domnul Strauss-Kahn a fost verificat în Bois de Boulogne de funcţionarii care supraveghează această zonă, în cadrul unui control de rutină".

"Nu a căzut într-o capcană a poliţiei! Nu era urmărit. Totuşi, nu este vina poliţiei că el era acolo în acea seară!", a adăugat ministrul care susţine că nicio altă procedură nu a fost demarată la momentul respectiv împotriva lui DSK.

Arestat la 14 mai la New York şi acuzat de agresarea sexuală a unei cameriste, Strass-Kahn a demisionat din funcţia de director general al FMI.

Justiţia americană a renunţat în august la acuzaţiile penale, dar această afacere a pus capăt ambi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 51 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum o ora
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°