Cea care s-a întors din Catania şi cu o medalie individuală şi-a cunoscut soţul, pe Virgil, în urmă cu 10 ani şi de atunci au rămas împreună.
Anca iubeşte scrima de la 11 ani. I-a ocupat mai mult de jumătate din viaţă, dar nu se plînge. "E ca un virus de care nu scapi". Am găsit-o pe Anca, la Craiova, antrenîndu-se în sala de sport a Liceului "Petrache Trişcu". O sală la care ajunge de pe aleea Ana Maria Brînză. Anca e în trening şi face mişcări de încălzire. De cîteva zile s-a întors, a avut o pauză care a început imediat după tiltul mondial cucerit alături de Ana Maria Brînză, Loredana Dinu şi Simona Alexandru, pe 16 octombrie. "E greu, îmi simt fiecare firicel din muşchi".
O lună şi cîteva zile în care spune că s-a odihnit, pentru că e nevoie de odihnă psihică şi fizică pentru a o lua de la capăt. "O luăm treptat, deocamdată nu am pus mîna pe spadă". Masca o să fie un pic mai grea. "Aşa e după o perioadă de pauză, dar mă obişnuiesc repede şi devin ca bunicii, deşi am masca pe faţă, întreb unde e", spune rîzînd spadasina în vîrstă de 28 de ani.
Sub ochii lui Dan Podeanu, Anca transpiră. În sala mare, spadele copiilor se înfruntă. Anca încă are interzis la asalturi. A făcut un pic de febră musculară, dar asta va trece. Pe parchetul verde al sălii ea face primii paşi din pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Săptămîna viitoare are primul concurs, alături de fetele de la Steaua.
Cum reuşeşte un sportiv să lase în urmă medalliile de aur şi să intre din nou în sala de antrenamente? "Domn' Podeanu ne-a învăţat de mici că după ce te-ai dat jos de pe podium, totul se termină acolo şi începe o nouă zi". Dar lucrurile acestea nu se pot uita. "Ţin minte fiecare medalie, chiar dacă nu cu date, dar ştiu cum am cîştigat-o pe fiecare". Şi nu sînt puţine. Patru titluri europene, două medalii mondiale de aur cu echipa şi cîte un bronz individual
