Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brigitta Balogh, vocea din Sistem

Publicat in Bihoreanul, duminică 4 decembrie 2011 ·

Când era mică, visa să fie dentist, actriţă, învăţătoare, florăreasă, creatoare de modă şi cântăreaţă. Dacă s-ar fi putut, toate în acelaşi timp. Alegerea ei a fost până la urmă muzica, iar timpul i-a dovedit că nu a greşit.

La doar 22 de ani, iubita chitaristului Marius Pop este solista cunoscutei trupe Sistem, cu care a cântat în multe ţări europene.

Consacrată în Ungaria

Primele concerte ale Brigittei Balogh s-au consumat acasă, la joacă în faţa blocului şi la grădiniţă. Aşa că părinţii n-au avut încotro decât să o dea la lecţii de canto, la Palatul Copiilor, iar apoi la profesoara Meda Horjean, mentorul cunoscutului grup Meda Music. Ca orice copil promiţător, şi Brigitta a participat la festivaluri. "Am avut şi concursuri de la care m-am întors doar cu experienţă, dar şi unele la care am primit felicitări, diplome şi cupe. Din toate am învăţat ceva", povesteşte orădeanca.

Mai târziu, Brigitta a vrut să-şi testeze talentul la competiţii importante, aşa că în 2007, când se afla în vizită la sora ei, stabilită în Budapesta, s-a înscris în show-ul "Se naşte o stea", difuzat de postul de televiziune RTL Klub. Deşi n-a câştigat, nu s-a dat bătută şi a încercat din nou în 2009, când i s-a oferit şansa unei viitoare cariere. "La a doua emisiune am fost văzută de un compozitor cunoscut în Ungaria, Rakonczai Viktor, care s-a oferit să îmi scrie o piesă. "A szerelem faj" (Iubirea doare) s-a difuzat pe Music Channel Ungaria, Viva şi pe mai multe posturi de radio. Am fost foarte mândră când am ajuns pe locul I în topul Viva", îşi aminteşte interpreta.

Vocea între băieţi

În România, Brigitta era cunoscută mai degrabă de la festivaluri precum cel de la Mamaia, unde în 2008 câştigase premiul de popularitate cu o melodie compusă de Gabriel Băruţa. Fanii o mai auziseră cântând şi la ediţia din 2008 a "Megastar", concursul difuzat de Prima TV, u

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum o ora
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum 50 minute
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum o ora
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°