Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile parlamentare din Rusia, sub presiunea şi cenzura autorităţilor

Publicat in rfi, duminică 4 decembrie 2011 ·

Alegerile parlamentare sunt în desfăşurare în Rusia, unde 110 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a decide componenţa Dumei de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, formată din 450 de deputaţi. Scrutinul este marcat de presiuni fără precedent exercitate de puterea reprezentată de partidul Rusia Unită, formaţiunea preşedintelui Dmitri Medvedev şi a premierului Vladimir Putin, aflată în scădere în sondaje.

Rusia Unită, care domină o scenă politică închisă de un deceniu, ar urma să piardă majoritatea de două treimi din Dumă, care îi permitea, în caz de necesitate, să amendeze Constituţia.

Potrivit ultimului sondaj al institutului independent Levada, partidul lui Vladimir Putin, a cărui listă este condusă de preşedintele Dmitri Medvedev, era creditat cu 56 la sută din intenţiile de vot în noiembrie, după ce a pierdut 12 puncte într-o lună.

În faţa acestei situaţii, autorităţile au încercat să mobilizeze alegătorii prin toate mijloacele, exercitând presiuni asupra administraţiei şi salariaţilor, potrivit opoziţiei şi mai multor organizaţii neguvernamentale.

"Salariatii sunt constrânşi să voteze sub supravegherea superiorilor", a acuzat un reprezentant al Rusiei Drepte, formaţiune de centru-stanga.

De asemenea, AFP scrie că cel puţin cinci site-uri de Internet independente din Rusia erau inaccesibile duminică dumineaţă. Ele au fost victime ale atacurilor informatice menite să împiedice dezvăluirea eventualelor fraude din procesul electoral. Organizaţia neguvernamentală Golos şi site-ul interactiv Carta fraudelor sunt de asemenea inoperabile.

Cu cine se luptă Rusia Unită?

În afară de Rusia Unită, alte trei formaţiuni care fac parte din adunarea actuală - Partidul Comunist, Partidul Liberal-Democrat şi Rusia Dreaptă (centru-stânga) - ar urma să depăşească pragul minim de 7 la sută pentr

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 24 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°