Pus pe liber de CFR toamna trecută, înainte de debutul participării ardelenilor în Liga Campionilor, Andrea Mandorlini face furori în Italia. După experienţa din Gruia, unde a cucerit tot în 2010, (campionat, cupă şi supercupă), Mandorlini a preluat pe Hellas Verona, fosta echipă a lui Mutu, aflată atunci pe locul 12 în Serie C!
Mandorlini a promovat la finele sezonului trecut iar acum e pe 2 şi în Serie B, după o serie incredibilă de 8 victorii consecutive, ultimele două în deplasare (Parma şi Livorno). După ultima victorie, Mandorlini a urcat până pe 2 în spatele liderului Torino.
Dacă în vară, Andrea a vrut să-i ia pe Piccolo şi De Zerbi de la CFR, dar nu s-a înţeles cu oficialii din Gruia, antrenorul s-a mulţumit şi cu Bjelanovic, un alt ex-ceferist, ajuns între timp la Atalanta. Saşa a evoluat în 8 partide în acest sezon, marcând 2 goluri, însă din octombrie n-a mai putut juca din pricina unei probleme medicale, o leziune la pulpă. Italianul născut în Croaţia a bifat şi sezonul trecut o promovare în Serie A, cu Atalanta, unde a fost cumpărat de la CFR pentru 375.000 de euro.
"Nimeni nu se aştepta la asemenea rezultate. Suporterii de aici, unii din cei mai numeroşi în Italia, sunt foarte încântaţi. Se vorbeşte de promovare dar e puţin cam devreme. Nu zic că nu se poate, dar mai sunt şase luni până la final, şi trebuie să fim la fel de concentraţi!", povesteşte Bjelanovic, care de săptămâna viitoare se va antrena din nou cu coechipierii săi după accidentarea suferită în octombrie.

Mando