Mihaela Cotigă, şefa Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj, a folosit în mod discreţionar fonduri europene şi guvernamentale.
Potrivit unui raport întocmit de Corpul de Control al Ministerului Muncii, Cotigă a ajuns să împartă, după bunul plac, fonduri europene obţinute prin două proiecte strategice, derulate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectele aveau ca scop iniţial instruirea şi consilierea şomerilor din Dolj, Harghita şi Caraş-Severin şi erau dezvoltate în parteneriat cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă din aceste judeţe.
Prima grijă a şefei CRFPA Dolj după obţinerea banilor nu a fost însă aceea de a sfătui persoanele fără un loc de muncă, ci de a se asigura că proiectele vor fi o afacere bănoasă.
Cine împarte parte-şi face
Cotigă, alături de mai mulţi angajaţi din cadrul instituţiei, a ajuns să câştige lunar salarii de zeci de mii de lei din fondurile destinate formării profesionale a şomerilor. În calitate de manager în cazul ambelor proiecte, şefa Centrului Regional de Formare Profesională a obţinut cei mai mulţi bani, peste 474.000 de lei, sumă aferentă perioadei de implementare.
Între funcţionarii incluşi în lista selectă a experţilor din proiect se numără şi Adriana Breazu, expert parlamentar în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de la Camera Deputaţilor, ale cărei contracte însumează peste 100.000 de euro. Numai că, în graba de a-şi vedea buzunarele pline, Cotigă nu a mai ţinut cont nici măcar de prevederile administrative. Directoarea a încheiat contracte de muncă pentru persoane din afara instituţiei fără a avea posturi vacante în organigramă.
Mape şi agende pentru şomeri
Pe lângă salariile fabuloase pe care şi le-a tras din fondurile destinate şomerilor, Cotigă a călcat în picioare şi Legea achiziţi