Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO HammerFall, show incendiar la Bucureşti

Publicat in Adevarul, duminică 4 decembrie 2011 ·

Trupa suedeză a concertat pentru a doua oară în România. După recitalul de la Peninsula, HammerFall a susţinut un show şi în Capitală, în clubul Hard Rock Cafe.

În ciuda tuturor problemelor, formaţia din Goteborg a ajuns până la urmă în Bucureşti. După spectacolul din Budapesta, autocarul care transporta "caravana metal" s-a defectat, astfel că spre România s-a pornit în formulă restrânsă. Headlinerii au venit singuri, fără cele trei trupe care erau programate în deschidere. Suedezii au lăsat în Ungaria şi o bună parte din merchandise, astfel că la standul oficial oferta a fost destul de restrânsă din acest punct de vedere.

În absenţa grupurilor Vicious Rumors, Amaranthe şi DeathDestruction, care i-au însoţit pe HammerFall în turneul de promovare a albumului "Infected", lansat anul acesta, organizatorii au găsit o soluţie de avarie. Astfel că trupelor româneşti L.O.S.T. şi Blind Spirits li s-a oferit şansa de a deschide recitalul celebrei formaţii înfiinţate de Oscar Dronjak în 1993.

Solistul Joacim Cans a făcut show nu numai prin vocea sa uşor de recunoscut pe scenele metal, ci şi prin faptul că a interacţionat permanent cu publicul. Deşi are o vastă experienţă, căldura cu care a fost primit în România l-a surprins în mod plăcut.

"Mâine e o zi specială în ţara voastră, deci nu lucraţi, nu?", a spus el. "Ei bine, noi lucrăm, avem concert în Belgrad, dar... ştiţi ceva? F*ck it! Suntem aici, acum, şi asta e tot ce contează! Să ne simţim bine, ca şi cum ziua de mâine nici n-ar mai exista!", i-a îndemnat Joacim pe cei din club.

Printre piesele din setlist s-au numărat atât hituri de pe albumele anterioare, cât şi melodii de pe CD-ul "Infected", lansat în mai 2011. "Patient Zero", "Heeding the Call", "Any Means Necessary", "Bang Your Head", "Blood Bound", "Let's Get It On", "Last Man Standing" şi "Renegade" au încins atmosfera în Hard Rock Caf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 6 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°