Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tînăr sau experimentat? La el acasă, Tony e mai bătrîn cu 6 ani!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 4 decembrie 2011 ·

Nigerianul de la U Cluj pe care-l vor roş-albaştrii apare în statisticile africanilor cu vîrsta de 28 de ani, în timp ce în România se ştie că el are doar 22 de ani.

Unul dintre numele pomenite de Becali şi de Walter în tratativele pe care le poartă pentru un schimb de jucători în iarna asta are un statut straniu. Atacantul Tony are, oficial, 22 de ani. E născut pe 21 martie 1989. Dar în Nigeria e mai bătrîn cu şase ani!

E soluţia Stelei

Site-uri din ţara lui scriu că africanul din atacul lui U are 28 de ani. În afara Nigeriei, şi pe site-ul soccerway.com, de statistică a fotbalului, Tony apare tot ca avînd 28 de ani. Data naşterii: 4 aprilie 1983. Vîrful e dorit de Steaua în iarna asta, ca parte dintr-o posibilă tranzacţie mai amplă. Steaua i-ar putea primi şi pe Adrian Cristea, şi pe Cojocnean, iar la Cluj are şanse mari să joace Răduţ. U l-a mai cerut şi pe Gardoş, dar şi pe Rusescu. Ultimul e mai greu de cedat acum, după cîteva prestaţii foarte bune care l-au impus drept un titular al roş-albaştrilor.

Dar Steaua continuă să caute atacanţi şi-l ţine şi pe Tony pe listă. El a ajuns la Cluj în 2009, dar a fost împrumutat la Turda, în eşalonul secund. În Nigeria s-a scris şi despre aventura lui la Arieşul: "Atacantul de 27 de ani e cel mai bun de la Turda, în liga secundă românească". Articolul datează din decembrie 2010.

"Nu vă grăbiţi să mă pensionaţi! Am auzit şi eu glume legate de vîrsta mea, dar vă spun sincer că nu mă deranjează. Fiindcă eu ştiu foarte bine cine sînt şi cînd m-am născut" (Tony, atacant U Cluj)

6 goluri are Tony pentru U Cluj în acest sezon, în 14 apariţii în Liga 1. El e golgeterul "şepcilor roşii", deşi n-a fost considerat un titular cert

Apoula a fost şi el suspectat

Alt african care a jucat recent în Liga 1 a fost bănuit că şi-ar fi schimbat vîrsta ca să fie mai tînăr în bule

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 32 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 46 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 43 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 19 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 19 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°