Femeia a fost atacată de un tânăr în miezul zilei, în timp ce traversa curtea lăcaşului de cult situat în centrul oraşului. În câteva secunde, bătrâna a fost deposedată de poşeta în care avea bani şi actele personale.
Hoţii nu mai au nicio teamă de cele sfinte! A dovedit-o un tânătr de 21 din Galaţi, care zilele trecute a pândit o octogenară care traversa aleea din curtea bisericii Sfântul Spiridon, din centrul oraşului.
Văzând că femeia care se deplasa cu dificultate avea asupra sa o poşetă, dar şi sacoşe, individul a atacat-o într-un moment în care nu era nici ţipenie în zonă şi i-a smuls geanta din mână.
Strigătele bătrânei au fost auzite de un poliţist de la Secţia 5 care trecea pe stradă la acel moment şi care şi-a sunat colegii de la Secţia 1.
Împreună au înconjurat zona şi la scurt timp l-au prins pe tâlhar, care mai avea încă poşeta furată asupra lui.
Geanta i-a fost pe loc restituită bătrânei pentru care o banală ieşire la cumpărături se transformase într-o aventură, iar autorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie.