Acesta este un răspuns la articolul Cutia de viteze… în cinci taxe. Nu este o critică, ci mai degrabă o reacție.

Acolo, Cristian Păun propune reducerea fiscalității la următoarele 5 taxe:Taxa pe profitTaxa pe valoare adăugată sau pe consumTaxa pe venitAccizaTaxa pe proprietate

Discuția despre câte taxe ne trebuie este benefică, dar mai importantă cred că este o discuție despre care ar trebui să fie principiile și nivelul taxării. Să detaliez:

Varianta A: chestionăm legitimitatea statului

Argumentul central adus de teoreticienii libertarieni aici este acesta: proprietatea privată oferă prin policentrism garanția concurenței pentru producerea serviciilor de bună calitate și pentru optimizarea dinamică a acesteia. În schimb, monopolul de stat oferă garanția serviciilor de proastă calitate și a degradării acestei calități în timp.

Să prespunem că opinia publică s-a lămurit în sfârșit că orice bunuri ar produce statul, piața le-ar face mai bine, mai simplu, mai eficient și în mod pașnic. În plus, orice rele ar face statul, piața nu le-ar face.

Ce mai putem spune atunci despre taxare? Prin definiție, nu mai vorbim de taxe. Taxarea a murit. Trăiască prețurile.

Pentru mine este un amar paradox că majoritatea cititorilor nu este consumată de un interes activ pentru această variantă, ci pentru următoarea:

Varianta B: nu chestionăm legitimitatea statului

Ci doar spunem că trebuie să existe și ne raliem lungii tradiții care îl definește ca monopol teritorial al producției de apărare și justiție.

Acestei afirmații îi urmează practic imediat aceea că trebuie să avem și taxare. Chiar și așa, de ce să avem cinci taxe?

Am discutat recent ideea unei taxe unice, dar cu adevărat unice. Cred că cea mai simplă taxă cu putință, epsilonul taxării, dacă vreți, ar fi taxa „Taxa”, singura concepută și unica aplicabilă. Nu ar fi o taxă