Dacă zilele de post din luna noiembrie sunt guvernate de sărbători ale lupilor şi ale luminii, luna decembrie stă sub semnul celor doi sfinţi-moşi: Moş Andrei şi Moş Nicolae. În amintirea Sfântului Andrei, sărbătorit – aşa cum am văzut – pe 30 noiembrie, lunii decembrie i se mai spune Andrea, Indrea sau Undrea.
La început de decembrie, Sfântul Nicolae îndulceşte postul prin dezlegarea la peşte şi luminează cu daruri noaptea celor mici. Tot el aduce ninsori de poveste, pentru că se ştie de când lumea că, atunci când îşi scutură Sfântul Nicolae barba, ninge negreşit. Dacă trece luna decembrie fără să ningă şi rămâne pământul negru, se zice că a întinerit Moş Nicolae.
Ţăranii îi spun Sân-Nicoară şi îl văd ca pe un sfânt bătrân, ca şi anul care se apropie de sfârşit. Îl consideră protectorul copiilor, al orfanilor şi al văduvelor, al corăbierilor şi al soldaţilor, bun şi generos, aducător de bogăţie şi noroc.
Ziua de 6 decembrie încheie ciclul sărbătorilor dedicate lupului iar strigoii şi spiritele malefice, care începuseră să capete forţă din cauza îmbătrânirii anului şi a degradării timpului calendaristic, încep să bată în retragere odată cu intrarea în drepturi a cetelor de colindători. În această zi se aud dobele prin satele noastre, semn că intrăm într-o perioadă sacră, de refacere a timpului primordial, a timpului pur.
Din cauza îmbătrânirii Anului, timpul începuse să se degradeze şi să tindă spre haos. Drept urmare, intervenţia colindătorilor este obligatorie, pentru că doar ei mai pot restabili ordinea, purifica spaţiul şi reînnoi vremea.
Doba magică
Doba, nelipsită în vechime din recuzita zeilor războiului, însoţeşte ceata de colindători şi îi apără de duhurile malefice dezlănţuite de haosul provocat de agonia şi moartea Zeului An. În general e confecţionată din piele de câine sau de capră, animale în care ţăranii cred c
