Avionul fără pilot doborât în estul Iranului, vecin cu Afganistanul, potrivit presei iraniene, "ar putea fi" un avion fără pilot american dispărut în timpul unei misiuni deasupra vestului afgan, a anunţat duminică forţa NATO în Afganistan (ISAF), relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Avionul fără pilot la care fac aluzie iranienii ar putea fi un avion american de recunoaştere care efectua o misiunea în vestul Afganistanului la sfârşitul săptămânii", explică ISAF într-un comunicat publicat duminică seara.
"Operatorii avionului fără pilot au pierdut controlul aparatului şi încă încearcă să stabilească ce s-a întâmplat cu el", adaugă ISAF fără alte precizări despre tipul aeronavei.
Presa iraniană a anunţat duminică după-amiază că un avion american fără pilot a fost doborât cu câteva ore înainte în estul Iranului, vecin cu Afganistanul şi Pakistanul.
Agenţia iraniană Fars a precizat că este vorba despre un avion fără pilot de recunoaştere RQ-170, care a "încălcat zonele frontaliere din estul ţării".
RQ-170 Sentinel este un avion fără pilot de recunoaştere de înaltă altitudine foarte recent, a cărui existenţă, devăluită în 2009 de presa de specialitate, nu a fost recunoscută decât în 2010 de forţele aeriene americane.
Acesta este un nou eveniment stânjenitor pentru coaliţia din Afganistan, în special pentru americani, după un bombardament al NATO pe teritoriul pakistanez care a provocat moartea a 24 de soldaţi pakistanezi la 26 noiembrie, potrivit Islamabadului. Avionul fără pilot doborât în estul Iranului, vecin cu Afganistanul, potrivit presei iraniene, "ar putea fi" un avion fără pilot american dispărut în timpul unei misiuni deasupra vestului afgan, a anunţat duminică forţa NATO în Afganistan (ISAF), relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Avionul fără pilot la care fac aluzie iranienii ar putea fi un avion american