Astăzi după amiază în jurul orelor 16.00, moaștele Sfântului Nicolae vor ajunge în orașul nostru. Procesiunea "Călători pe cărările sfinților" va pleca din fața Penitenciarului Brăila urmând să ajungă la Biserica "Sfântul Nicolae".
Moaștele vor ajunge la Biserica Sfinții Arhangheli din Piaţa Traian, apoi la Biserica Sfântul Nicolae.
Mâine, 5 decembrie, în toate bisericile din municipiu de la orele 18.00, se va desfăşura slujba de priveghere închinată Sfântului Nicolae, iar marți, 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la biserica cu același nume, de la ora 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie închinată Sf. Nicolae, slujbă oficiată de ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi.
După slujbă, în jurul orelor 11.45, Arhiepiscopul Casian va sfinţi bucatele, 1.000 de porţii de sarmale de post, oferite de Primăria Municipiului Brăila.