Brătienii, chiar şi cei de parte femeiască - deşi n-au probat-o decât "în culise” -, au avut din naştere, în vene, sânge de om politic. E de mirare, deci, să afli că unul de-ai lor, chiar nepotul temutului Ion C. Brătianu, liderul liberalilor, cel care a schimbat destinele unei ţări, iniţiatorul "monstruoasei coaliţii” care l-a detronat pe Cuza şi l-a adus pe Carol I în ţară, nepotul acestui titan politic al secolului al XIX-lea, a fost un poet, unul dintre liricii noştri profunzi, care a îmbinat tradiţionalismul cu un simbolism ingenuu, rarefiat.

Şi, totuşi, acesta este adevărul: Ion Pillat, pentru că despre el vorbim, îl are ca bunic dinspre mamă chiar pe marele om politic Ion C. Brătianu. Mai mult, Maria, fiica lui Brătianu, se măritase cu un tânăr moşier şi parlamentar... ceea ce ar fi făcut plauzibilă oricând o carieră politică a fragedului vlăstar. O explicaţie ar putea fi aceea că Ion C. Brătianu murise, în primăvara lui 1891, la câteva luni după ce fiica lui îi adusese pe lume nepotul. Aşa se face că, în loc să abă parte de viguroasa-i îndrumare, copilul – botezat Ion, după el – avea să trăiască în conacul de la Florica (Argeş) mereu cu nostalgia unor bunici pe care nu i-a cunoscut (dar pe care-i evocă în poezii precum "Bunicul”, "Bunica”, "Ochelarii bunicii”, "Odaia bunicului”).

"Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul/ Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut./ Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,/ Şi ceasul lui, pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul. // Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,/ Văd uniforma veche de «ofiţer» la modă,/ Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-Vodă,/ Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.// Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,/ Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc./ A scârţâit o uşă... un pas... şi-aştept năuc/ Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie”.

În general, po