Născută în 1967 la Bucureşti, Eugenia Ţarălungă şi-a luat licenţa în tehnologie chimică (1991), a frecventat cursurile unei şcoli de jurnalism (1993), dar şi ale şcolii de radio BBC (1994) şi de relaţii cu publicul. Este redactor al Editurii Muzeului Naţional al Literaturii Române. Debutează cu volumul „Mici unităţi de percepţie“ (2002), care a câştigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. Virtuţile esenţiale ale cărţii sunt acida luciditate epică, analitică şi totodată ludică a textelor, dispuse din punct de vedere grafic ca nişte mici proze desprinse dintr-un jurnal – falsă confesiune. Titlul puţin straniu al următorului volum – biu, poeme şi texte bloc (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2010) – ni-l explică autoarea însăşi, pe un ton cu adevărat emoţionant. Ne spune, aşadar, că geneza volumului purcede de la nevoia de a vorbi cu cineva şi în faţa căruia să se poată justifica. Ne permitem aici şi o teamă subiacentă de a fi abandonată. Litera i reprezintă vocala verticalităţii, a iubirii; litera u este o urmă, o ultimă vocală, un urlet la lună, o uitare, o uluire; iu este chiar începutul iubirii, b este o Publicitate blocadă sau un blocaj ca orice consoană, dependent de a, iar împreună cu a, o dezminţire a ceea ce am început să zicem sau să facem, şi în acelaşi timp începutul binelui, al botezului… Poeta sfârşeşte prin a ne aminti expresia britanică be you, adică „fii tu însuţi“. În fine acest biu, căruia i se atribuie un suflet, ţine loc de copilul pe care autoarea şi-l visează şi doreşte atât de mult. Aşadar, o carte – nou-născut în care Eugenia Ţarălungă şi-a pus atâtea speranţe… textuale de tânără parcă sălăşluind pe linia de demarcaţie dintre virtual şi real, dintre glacialitate şi pietate, dintre talazul emoţiilor şi tentaţia nemântuită de a uimi, a ului prin retractilitate şi resemnare. Nimic nu e întâmplător. Este vorba de un ameste