Oricât ar părea de exaltată şi bântuită de obsesia revanşei, prezicerea lui Geoană, şi numai parţial, are o anumită logică. Plecând de la enunţul aproape matematic că "existenţa unei construcţii politice, precum USL, are sens doar în condiţiile în care poate obţine sufragiile majorităţii electoratului", teoretic, şi reciproca e la fel de valabilă. Adică, un procent de sub 50 la sută, relevat de sondaje, undeva în prima jumătate a lui 2012, ar face ca mariajul dintre PSD şi PNL să pară lipsit de sens, fapt ce poate induce nesiguranţă în masa celor două partide importante, fracturi la nivel teritorial, frustrare - în primul rând în filialele social-democrate, reprezentanţii acestora fiind cu greu aduşi la ordine şi la sentimente "frăţeşti" faţă de liberali, în 2010, când au considerat injustă împărţirea paritară a candidaturilor.
Pe acest fond, atât coaliţia aflată la guvernare, cât şi apariţia unui evetual "pol autentic" de stângă - gândit iniţial de Cosmin Guşă, ca trambulină pentru lansarea către prezidenţiale a lui Dan Diaconescu, în condiţiile în care Partidul Poporului era refuzat la înscriere -, cu Mircea Geoană la comandă, ar putea pune presiune pe cele două partide de opoziţie, creînd breşe în structura USL.
Pot fi acestea premisele care să declanşeze ruptura în Kiseleff, aşa cum presupune Geoană, unii dintre liderii importanţi din teritoriu, nemulţumiţi de conducerea autoritară a "administraţiei Ponta" - ba, chiar de "sorginte bolşevică", spun ei - găsind cauza s-o rupă cu trecutul?
Pierdută în reglări interne de conturi, conducerea social-democrată şi-a consumat mult prea multă energia politică. La nivelul imaginii, efectele "războiului inutil" se dovedesc a fi pe deplin perverse. Oricum ai numi-o, ai justifica-o şi ai împacheta-o, o înfrângere rămâne înfrângere. Nu sunt puţini cei care, de la stânga la dreapta scenei politice, ori de la
