Potrivit anchetatorilor şi declaraţiilor concubinei argeşeanului, în ultima perioadă certurile între cei doi erau dese, iar femeia luase decizia să pună capăt relaţiei şi să nu-l mai primească în casă, însă barbatul şi-a turnat benzină pe cap, apoi a aprins bricheta, sub privirile îngrozite ale acesteia şi ale fiicei ei.
"A rămas şi fără serviciu, dar am refuzat să-l mai primesc în casă pentru că ne certam tot timpul, căzuse in patima băuturii, are şi două dosare penale, a încercat să o violeze pe fata mea. Pentru asta îl iertasem, dar s-a apucat, vă repet, rău de tot de băutură şi i-am spus să plece", a declarat concubina bărbatului, Viorica Marinescu, în vârstă de 52 de ani, din Mioveni.
"Are arsuri de gradele 2 şi 3 la cap şi gât, pot apărea complicaţii, aşa se întâmplă în astfel de cazuri, rămâne sub supraveghere medicală la noi, urmează să vedem evoluţia pacientului", a declarat dr. Rodica Barbu-Maximilian, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judetean de Urgenţă din Piteşti.
Potrivit anchetatorilor şi declaraţiilor concubinei argeşeanului, în ultima perioadă certurile între cei doi erau dese, iar femeia luase decizia să pună capăt relaţiei şi să nu-l mai primească în casă, însă barbatul şi-a turnat benzină pe cap, apoi a aprins bricheta, sub privirile îngrozite ale acesteia şi ale fiicei ei.
"A rămas şi fără serviciu, dar am refuzat să-l mai primesc în casă pentru că ne certam tot timpul, căzuse in patima băuturii, are şi două dosare penale, a încercat să o violeze pe fata mea. Pentru asta îl iertasem, dar s-a apucat, vă repet, rău de tot de băutură şi i-am spus să plece", a declarat concubina bărbatului, Viorica Marinescu, în vârstă de 52 de ani, din Mioveni.
"Are arsuri de gradele 2 şi 3 la cap şi gât, pot apărea complicaţii, aşa se întâmplă în astfel de cazuri, rămâne sub supraveghere medicală la noi, urm