Grig: „În afară de Chiricheş care se duce la Steaua nu mai pleacă nici un jucător din lotul de bază”
Petre Grigoraş pare antrenorul care se uită mai întâi la buzunarul şi contul clubului şi abia apoi se gândeşte la ce are de făcut la Pandurii. Tehnicianul nu a cerut conducerii să facă eforturi mari în privinţa achiziţionării de jucători, având doar o singură dorinţă: să-i fie păstrat lotul de jucători. şi cei din conducere par a-i îndeplini dorinţa antrenorului.
Rămân toţi
În acest moment se ştie că de la Pandurii mai mult ca sigur în această iarnă va pleca Vlad Chiricheş. Acesta a semnat cu Steaua, ba mai mult steliştii au şi virat o parte din bani în contul pandurilor. astfel, Chiri va lua drumul capitalei în iarnă, aşa că Grig va trebui să găsească soluţii pentru postul de fundaş central. Şi are ceva variante în cap antrenorul care nu disperă săi găsească înlocuitor lui Chiricheş. Marele semn de întrebare e dacă de la Târgu-Jiu va mai pleca cineva, Grig fiind sigur că lotul va rămâne intact. Anul trecut, Grig spunea că dacă vor fi vânduţi din titulari, atunci va pleca şi el de la Pandurii. „Lotul se va păstra mai mult ca sigur. Exceptându-l pe Chiricheş, care este deja vândut, după câte am înţeles eu de la conducerea clubului se încearcă să se oprească toţi jucătorii până la finalul sezonului, plus să se mai aducă ceva întăriri. Deci în actuale condiţii nu văd nici un motiv de ce aş pleca de la Târgu-Jiu”, a comentat Grig.
Nu vrea să mai fie mediatizat
Cel mai mult s-a vorbit şi s-a scris despre plecarea lui Grig de la Pandurii. Antrenorul a luat faţa jucătorelor săi la nivelul ştirilor legate de plecare, subiect care nu e deloc pe placul tehnicianului. „Ca să mai scurtăm puţin din speculaţiile care au avut loc în ultimul timp şi care pe mine mă deranjează foarte mult, aş vrea să mai repet încă o dată: nu este nimic adevărat ! Eu sunt