De mai bine de un sfert de secol, în aproape fiecare după-amiază de decembrie, până în Ajun, zeci de copii din comuna braşoveană Hălchiu se adună, pentru o oră, două, la biserică. Fiecare are în mână un caieţel cu versuri - colindele pe care le vor cânta la concertul de Crăciun din biserică şi cu care vor umbla apoi din poartă-n poartă, prin tot satul. Când s-au strâns toţi, apare şi părintele Nicolae Goja.
Îi întrebă una, alta, îi aşteaptă răbdător să se închine la icoana de la intrare, apoi îi orânduieşte pe scaune sau lângă altar şi începe repetiţia. De cele mai multe ori îl ajută şi fiica sa cea mare, Maria Melania, profesoară de română şi engleză, care vine aproape zilnic de la Braşov, iar în ultimele zile dinaintea concertului de Crăciun i se alătură şi ceilalţi doi copii ai părintelui Goja: cealaltă fiică, Ana Alexandra, măritată la Bacău, şi mezinul Nicolae Teodor, masterand în teologie la Sibiu.
De la iluzie la dezamăgire
Când soarta i-a hărăzit, în 1985, parohia din Hălchiu, mulţi colegi nu şi-au putut ascunde invidia: "prinsese" o comună mare, nu departe de Braşov, cu câteva mii de săteni, în majoritate români. "Îmi ziceau: ce noroc pe tine, e sat mare, românesc, cu tradiţii, ai de ce să te bucuri! La fel credeam şi eu, mai ales că veneam la Hălchiu după ce păstorisem nouă ani la Micfalău, în Covasna, unde aveam doar vreo 10-12 copii români, dar şi ei maghiarizaţi. Mergeau la şcoala ungurească, alta nu era, dar duminica şi la sărbători veneau la biserică, împreună cu părinţii. Pe lângă rugăciuni, îi învăţasem şi câteva colinde şi, la Crăciun, veneau întâi acasă la mine, să mă colinde, iar apoi mergeam şi eu cu ei la colindat, pe la casa fiecăruia".
Bucuria că, în noua parohie va avea, în sfârşit, parte de "adevărata" datină a colindătorilor a pălit însă la fel de repede cum se aprinsese: "Ţin minte, am fost instal