Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspect de consum de droguri, a spart geamurile apartamentului şi a ieşit cu securea la poliţişti şi jandarmi

Publicat in Adevarul, luni 5 decembrie 2011 ·

În timp ce era cu obiectul tăiator deasupra capului, un jandarm a reuşit printr-un procedeu de judo să-l imobilizeze pe bărbatul foarte agresiv

Într-un bloc de pe Strada Matei Basarab a izbucnit sâmbă noaptea, la ora 1,00, un scandal de proporţii. Locatarii au sunat pe 112 că într-un apartament se sparg ferestrele, este un tărăboi monstru, motiv pentru care un echipaj format dintr-un poliţist şi un jandarm, a venit să vadă ce se întâmplă. „Ştefan B. (29 ani), care locuia în apartament, a ieşit cu o secure, cu coada de 25 de cm., desupra capului să-i lovească. Jandarmul a avut prezenţă de spirit şi printr-un procedeu de imobilizare folosit în judo (tur de şold) a reuşit să-l pună la pământ şi să-l dezarmeze. Mama agresorului a luat parte fiului ei, fără să încerce să-l liniştească în vreun fel", a spus cpt. Cosmin Iordache, purtătorul de cuvânt al Jandarmilor vâlceni. Tânărul, bine „clădit", despre care câţiva locatari spuneau că ar fi absolvent al Institutului de Marină, a fost susţinut frenetic de un alt june, Cătălin V. (24 ani) tot din Râmnicu Vâlcea. La sediul Poliţiei celor doi li s-au întocmit proces verbale, au fost amendaţi cu 1.000 de lei fiecare, însă, la aducerea la domiciliul, de pe Strada Matei Basarab, Ştefan a devenit din nou agresiv. „Bărbatul a ameninţat poliţistul şi jandarmul cu o armă albă (cuţit, n.r.), motiv pentru care a fost transportat la secţia Pihiatrie a Spitalului nr. 2 din Râmnicu Vâlcea şi a fost sesizat Parchetul să efectueze cercetări pentru ultraj şi port ilegal de armă", a spus scms. Eusebiu Predonescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Ipoteza cea mai plauzibilă este că agresorul nu era străin de consumul de droguri. „După un timp nu îşi mai aducea aminte nimic din ceea ce s-a întâmplat", a spus unul dintre anchetatori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 18 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 10 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°