Am spus-o în repetate rânduri, sunt un susţinător fervent al introducerii coplăţii în sănătate. Contribuţiile suplimentare trebuie să aibe un rol strict psihologic, un tribut birocratic plătit pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului şi a creşterii responsabilităţii individuale şi nu o stavilă financiară în calea pacienţilor, de regulă persoane vârstnice şi paupere. În opinia mea pseudogratuitatea actului medical stă la baza tuturor relelor şi insuficientelor din sistem. Lipsa de transparentă, absenţa calculelor economice reale de fundamentare a cheltuielilor, lipsa de implicare a societăţii civile în apărarea drepturilor pacienţilor, eternă spagă, portiţele lăsate pentru fraudele de tot felul pot fi influenţate de introducerea unor contribuţii băneşti suplimentare ale pacienţilor.

România amina de mai mult de 15 ani această necesară decizie – prima încercare datând din vremea ministeriatului Danielei Bartos – atunci coplata având temei legal doar pentru 2 (două) săptămâni. Ministrul PSD de la acea vreme a dispus retragerea coplăţii la primele semnale negative de rezistenţă din partea corpului medical. Prezenţa legiferare are şi ea un istoric destul de sinuos. Sarcina de a o introduce în practică a revenit, în mod aproape amuzant, tot unui reprezentant al stângii – ministrului PSD – Ionuţ Bazac, însă acesta nu a făcut decât să pună în aplicare o cerinţă expresă a FMI.Conform notei de fundamentare a proiectului coplata este “una din principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul României l-a încheiat cu această instituţie şi cu Banca Mondială în anul 2009”. Având în vedere faptul că prevederi exprese privind coplăţile se găseau deja în Legea privind reforma în sănătate din anul 2006 – ministrul Bazac a propus draftul unei Hotărâri de Guvern, care însă nu a mai apucat să o promoveze în urma demisiei. Următorul ministru, Cseke Attila, a