Radioamatorismul este practicat în prezent de peste 300 de gălăţeni, singurii, în caz de dezastru, care pot asigura comunicaţiile între localităţi sau cu străinătatea. Clubul lor există nîsă doar cu numele, pentru că după Revoluţie nu au mai beneficiat de spaţiu.

Orice radioamator care a prins vremurile de dinainte de 89 spune astăzi că, pe atunci, sportul care a "corupt" şefi de state şi intelectuali de elită era un "paşaport ultradiplomatic". Gălăţenii care au îmbrăţişat pasiunea pe unde scurte şi ultrascurte aveau o libertate pe care oamenii de rând nu o cunoşteau: treceau dincolo de graniţe cu acceptul şi chiar susţinerea fostului regim.

Undă verde de la Securitate

Unul dintre cei aproximativ 300 de radioamatori gălăţeni este Georgel Ioan (56 ani), care a învăţat să "zboare" pe unde, după ce i-a fost insuflat acest microb de prietenul său Constantin Tătaru.

"Mi-am luat indicativul în 1985, în urma exemenelor susţinute la Iaşi şi a unui "interviu" la Securitate. Era o comisie din trei inşi şi te întrebau de ce vrei să fii radioamator. Le-am spus că îmi place şi m-au dat undă verde. În principiu puteai vorbi liber, dar era un coleg al nostru care era chemat periodic la Securitate şi dădea rapoarte", spune Georgel Ioan.

Încă de la începuturi, gălăţeanul şi-ar fi dorit o super-antenă, cu care să prindă legături cât mai departe, dar aşa ceva era interzis, la fel ca şi achiziţionarea staţiilor de emisie-recepţie.

„Cu staţiile de atunci nu puteam vorbi foarte departe. Le confecţionam manual, pentru că dacă făceai comandă în străinătate, luai foc, te arestau şi pe tine şi toată familia. Cu staţiile de atunci puteam vorbi cel mult în jurul ţării, cu statele vecine", ne dezvăluie radioamatorul.

Antena asigură 90% din reuşita unei legături radio, indiferent de cât de performante sunt staţiile, aşa că orice radioamator îi acordă impor