În luna mai, cînd îmi pregăteam prima mea deplasare în America de Sud, pentru turneul echipei naţionale din Brazilia şi Paraguay, visam în secret la un interviu cu Socrates. Marele Socrates, cel cu care deschisesem ochii în fotbal, savurîndu-i eleganţa şi driblingurile calme, printre "purici", la televiziunea bulgară, urmărind Mondialul din '82 pe televizorul unui vecin de la etajul trei.

Mergeam la Sao Paulo, aflasem că Doctorul locuieşte la Ribeirao Preto, la vreo 300 km de metropola paulistană. "E un tip spectaculos, n-o să-ţi ajungă o zi să-i asculţi poveştile", m-a încurajat amicul meu Celse, ziarist la Sao Paulo şi istoric al fotbalului carioca. S-a oferit să-mi intermedieze dialogul face-to-face, a discutat cu Socrates, "E OK!", m-a anunţat şi mi-a oferit numărul lui de telefon: "Sună-l, s-ar putea să fie chiar în Sao Paulo cînd eşti şi tu acolo".

Şi, încercînd să fixăm datele întîlnirii, am discutat de două ori, nu mai mult de un minut, cu Socrates. O voce baritonală, modelată de deceniile în care fuma şi cîte două pachete de ţigări pe zi. Sau de paharele înşirate nepăsător şi în timpul carierei. Din păcate, interviul nu l-am putut realiza pînă la urmă. A căzut în ultima clipă fiindcă Socrates a trebuit să plece de urgenţă în Europa. "În Anglia, pentru o acţiune caritabilă", mi-a explicat bonom.

Aş fi vrut să-l întreb despre pasiunea lui nonconformistă pentru Castro sau Che Guevara, căci chiar pe unul dintre fiii săi l-a botezat Fidel, după numele dictatorului cubanez. Despre cartea de ficţiune pe care o scria cu referire la Mondialul brazilian din 2014. Despre cele 12 minute jucate la 50 de ani în liga a noua engleză, la Garforth Town. Despre Tele Santana, Zico, Cerezo şi Falcao, adică despre incredibilul Mondial spaniol. În general, despre gustul fotbalului mare, pe care l-a simţit doar de la 24 de ani încolo, după ce-şi va fi terminat f