Toate sărbătorile lumii au un farmec aparte, pentru că ele se adresează în mod nediferenţiat şi celui bogat şi celui sărac, şi celui frumos şi celui urât, şi celui sănătos şi celui bolnav, şi celui bătrân şi celui tânăr. Sărbătorile vin şi trec iar în urmă rămâne o brumă de speranţă căreia nu greşim dacă îi spunem uneori fericire, la sărbători spiritul uman lasă în urmă ura şi se închină iubirii, lasă de asemenea încleştarea şi acceptă destinderea, însă, niciodată nu poate lăsa în altă parte grijile decât acolo unde le este locul, în viaţa de zi cu zi. Peste 20 de ani de democraţie, când ar fi trebuit ca ţării să-i fie redată libertatea, ne aflăm în mijlocul unui timp de criză, în care se hotărăşte soarta unui continent din care vom face parte şi dacă Europa rămâne unită şi dacă se destramă. De fapt, stăm la priveghi lângă visurile noastre pierdute prin sertarele Parlamentului şi guvernelor ale căror obligaţii faţă de români au început să fie transferate deja către un viitor despre care mie unul îmi este teama să vorbesc. În aceste timpuri societatea s-a stratificat într-o marjă a norocului şi inspiraţiei şi nu poate genera bunăstarea de care avem nevoie, pentru că aceia care produc sunt prea puţini şi prea exploataţi de oamenii politici. Este suficient să facem paralele între petrecerea zilei de 1 Decembrie în centrele urbane din Gorj ca să înţelegem ce înseamnă respectul conducătorului pentru mulţime, dacă într-o parte au petrecut oamenii simpli şi în altă parte VIP-urile, nu înseamnă ca a avut loc aceeaşi sărbătoare iar dacă exemplificăm de bună seamă se va găsi o voce sau alta, care să conteste calitatea oricărei remarci, fie ea şi nevinovată. Politica de sărbători nu este sinceră, ea adună în interiorul gesturilor forţate, vizibil forţate ale unor indivizi mai mult rău decât bine, mai multe socoteli mizere, care n-au de-a face cu societatea civilizată, ci u