Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ion Dichiseanu s-a resemnat cu noua relaţie a Simonei! "Nu exclud să îl văd pe grec. După faţă, e un băiat de treabă!"

Publicat in Cancan, luni 5 decembrie 2011 ·

"Eu am sunat-o după emisiunea aceea, avem nişte relaţii bune. Fata mea este cel mai mare critic al nostru şi i-a zis că rochia era prea scurtă, cum te piepteni, schimbă cămaşa. Ioana e cel mai mare critic al nostru şi o accept pentru că se pricepe. Eu nu am criticat-o pe Simona după emisiune. După trei ani trebuie să punem punct acestei telenovele. Au fost probleme, neînţelegeri, ca în orice familie, care se amplifică. S-a înţeles greşit. Nu ştiu dacă sora mea, care mi-a fost ca o mamă, a fost motivul, dar ştii că abia aştepta să facă mare caz din asta", a declarat Dichiseanu la "Drept la ţintă".

Ion Dichiseanu este de părere că actual soţ al Simonei este un bărbat bun la suflet şi frumos, cu care nu ar avea nicio problemă să iasă în oraş, la o vorbă.

"Omul este liber să îmbrace sentimente. Mi-a părut rău, normal, după 20 de ani. Divorţul şi partajul deja avuseseră loc, iar ea a venit lângă fată şi ginere, dar nu s-a mai legat nimic între noi. Ce să fac, aşa sunt eu educat. Eu nu am mai încercat nimic, aşa a simţit ea. Nu exclud să îl văd pe grec. Eu am un principiu: nu contează frumuseţea, e trecătoare. După faţă, e un băiat de treabă. De ce să nu iau cina cu ei? Doamne fereşte!", a mai adăugat Dichiseanu.

"Ea face naveta, din câte am înţeles. Chimia e foarte bună, funcţionează, dacă s-au căsătorit. Nu e devreme pentru navetă. Eu îi doresc din toată inima să îi fie bine", a mai spus Dichiseanu despre realaţia celor doi, adăugând că ar primi-o oricând pe Simona înapoi: "De ce nu?" VIDEO Simona Florescu despre noul ei soţ: "Nu e frumos şi nici nu are bani, dar felul lui m-a cucerit" VIDEO Simona Florescu despre divorţul de Dichiseanu: "Ne-am despărţit din cauză că sora lui îmi facea viaţa grea şi el nu ma ajuta"

"Eu am sunat-o după emisiunea aceea, avem nişte relaţii bune. Fata mea este cel mai mare critic al nostru şi i-a zis că

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 38 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 56 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 5 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°