FC Vaslui a reuşit o victorie mare în faţa gălăţenilor de la Oţelul şi a urcat în clasament până pe poziţia a patra.
Gazdele au început partida în forţă şi după doar 11 minute Sânmărtean îl deschide pe stânga pe Milisavljevic care , la rândul lui, îl serveşte pe Weslez în careul oaspecţilor, iar acesta din urmă înscrie cu un şut pentru 1-0.
Elevii lui Hizo au ratat de nenumărate ori până la finalul reprizei, spre disperarea celor aproximativ 4.000 de spectatori. Sânmărtean a dorit să ne arate că se poate înscrie din aproape orice poziţie şi era cât pe ce să îl învingă pe Brăneţ din corner în minutul 37.
În partea a doua a jocului oaspeţii puteau egala prin Pena, în minutul 57, dar Cerniauskas este la post şi îşi salvează colegii. Replica Vasluiului a fost dată de Wesley care nu a reuşit să mărească avantajul echipei sale în două rânduri, în minutele 59 şi 82. Paul Papp îşi lasă colegii în 10 pe final care se chinuie eroic să nu primească golul egalării. Nici cele 4 minute de prelungire nu au mai putut schimba soarta partidei care a mai adus 3 puncte pentru vasluieni.
În urm acestui rezultat elevii antrenaţi de Viorel Hizo au urcat pe poziţia a IV-a în clasamentul Ligii I cu un total de 27 de puncte.
VASLUI: Cerniauskas, Milanov, Papp, Farkas, Milisavljevici, Pavlovici, Gladstone, Adailton, Wesley, Sînmărtean, Temwanjera
Rezerve: Puia, Zmeu, Bello, Balaur, Gerlem, Raul Costin, Jovanovici
OŢELUL: Brăneţ, Rîpă, Perendija, S. Costin, Sălăgeanu, Filip, Giurgiu, Iorga, Viglianti, S. Ilie, Pena
Rezerve: Grahovac, G. Paraschiv, Antal, Punosevac, Sorin Frunză, Benga, Ibeh