Preşedintele PNL Mureş, deputatul Ciprian Dobre, a declarat ieri că intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul de lege referitor la comas area alegerilor locale şi parlamentare din 2012 reprezintă un atac la adresa statului de drept şi a democraţiei din ţara noastră. ”În opinia mea, nu este vorba de o unire, de o comasare, ci pur şi simplu de o amestecare a alegerilor. Am mai spus că dacă se întâmplă acest lucru, acesta va putea fi făcut numai prin asumarea răspunderii, iată că acest lucru s-a şi întâmplat şi, mai mult decât atât, este din nou unul dintre cele mai puternice atacuri la adresa statului de drept şi la adresa democraţiei din România. Trebuie să avem o reacţie dură, pentru că reacţia trebuie să fie pe măsura atacului, pentru că atacul la adresa democraţiei este nemaiîntâlnit, este foarte virulent şi noi trebuie să avem o reacţie pe măsura atacului. Suntem practic în legitimă apărare”, a declarat Ciprian Dobre, citat de Agerpres.
De asemenea, liderul PNL Mureş a afirmat că ceea ce se întâmplă în România în privinţa comasării alegerilor mai poate fi întâlnit, probabil, în ţările africane. ”Nu cred că există vreo ţară în Europa care să fi făcut vreodată sau de acum înainte o sută de ani nu se va mai întâmpla aşa ceva. Probabil că astfel de lucruri se întâmplă în Africa, nu cred că România merită aşa ceva şi cetăţenii români nu cred că trebuie să fie trataţi aşa”, a arătat Ciprian Dobre.
Preşedintele PNL Mureş, deputatul Ciprian Dobre, a declarat ieri că intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul de lege referitor la comas area alegerilor locale şi parlamentare din 2012 reprezintă un atac la adresa statului de drept şi a democraţiei din ţara noastră. ”În opinia mea, nu este vorba de o unire, de o comasare, ci pur şi simplu de o amestecare a alegerilor. Am mai spus că dacă se întâmplă acest lucru, acesta va putea