Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCHETĂ "ADEVĂRUL" Votaţi "Cel mai bun rugbyst român al anului"

Publicat in Adevarul, luni 5 decembrie 2011 ·

Sezonul intern de rugby s-a încheiat. CSM Baia Mare a câştigat un nou titlu de campioană naţională, iar RCM Timişoara s-a impus în Cupa României. Vă invităm, aşadar, să alegeţi "Cel mai bun rugbyst român al anului".

Iată propunerile noastre (în ordine alfabetică):

Valentin CALAFETEANU (mijlocaş de grămadă, RCM Timişoara)

Cel mai bun marcator al Superligii (196 puncte) a contribuit decisiv la câştigarea Cupei României, după 32-10 cu Baia Mare în finală.

Daniel CARPO (linia a treia, Farul Constanţa)

S-a dovedit a fi şi în acest an, atât la naţională, cât şi la echipa de club, un lider autoritar. La Cupa Mondială, el a marcat un eseu în meciul cu Scoţia (24-34), fiind printre jucătorii care au dus greul pe înaintare.

Ionel CAZAN (centru, Steaua)

Aflat la prima sa participare la Cupa Mondială, la seniori, a marcat o încercare frumoasă în partida cu Argentina.

Ionuţ DIMOFTE (mijlocaş la deschidere, CSM Baia Mare)

Al doilea marcator al campionatului (157 puncte), el a înscris puncte importante pentru echipa sa de club, cu care a câştigat din nou titlul naţional.

Dănuţ DUMBRAVĂ (mijlocaş la deschidere, Steaua)

Şi-a condus echipa de club până în finala campionatului. A marcat 15 puncte pentru România la Cupa Mondială.

Iulian DUMITRAŞ (fundaş, Lourdes)

A fost unul dintre componenţii linie de treisferturi a României care a încercat să diversifice jocul nostru la Cupa Mondială, folosind loviturile cu piciorul, dar şi încercările de a străpunge apărarea adversă în viteză.

Paulică ION (pilier, London Irish)

Singurul rugbyst român care evoluează în prima ligă engleză a câştigat mult în siguranţă, fiind printre cei mai valoroşi pilieri care au participat la Cupa Mondială.

Mihăiţă LAZĂR (pilier, Aix-en-P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum o ora
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 2 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°