Steaua a câştigat cu 3-1 în „Ştefan cel Mare", reuşind să întoarcă rezultatul de la 0-1, după o partidă salvată ca spectaculozitate pe final
Voci grele ale fostelor glorii au blamat lipsa emoţiilor prezente în derby-urile din zilele noastre, spre deosebire de cele în care Lăcătuş, Tudorel Stoica, Dinu sau Mircea Lucescu scoteau fum din ghete în duelurile Steaua - Dinamo. Iar fotbaliştii lui Ciobotariu şi Stan n-au părut să aibă nici măcar îndârjirea să îi contrazică. Cu mici excepţii, prima repriză a meciului de-aseară a concurat la spectacol cu Ceahlăul - Târgu-Mureş, un alt meci nesărat al etapei. Şi nici n-ar fi avut cum să fie altfel când Bourceanu, acest Moroşanu al Stelei, a alergat în toate direcţiile fără folos, Alexe după două driblinguri se uita în tribună după emisari fictivi ai lui Lazio sau Latovlevici şi-a marcat mai mult coechipierii la cornere.
Două goluri în două minute
Golurile au venit din nimic şi au pocnit rapid ca o petardă . Mai întâi, Iliev a comis un henţ în careu, contestat de stelişti, dar sancţionat prompt de Balaj. Niculae a transformat penalty-ul cu emoţii şi noroc (20), însă la doar două minute distanţă, Rusescu a catapultat o minge de la 25 de metri în plasă, atât de lăudatul Bălgrădean purtând şi el o parte din vină pentru reuşita celui mai în formă jucător al roş-albaştrilor. Viteza de joc din repriza a doua a părut ceva mai crescută, însă asta şi pe fondul spaţiilor mai mari lăsate de fotbalişti. Şi culmea, liderul campionatului a lăsat senzaţia că este total debusolat în faţa unei echipe a Stelei nu senzaţională, dar care a fost transformată într-o adevărată Barcelona de apatia „câinilor".
„Nilă" a dat lovitura
După un contraatac purtat excelent de Tănase, Bourceanu şi Nikolici, ratat copilăreşte de Rusescu de la marginea careului, Raul s-a revanşat. A înscris din nou spectaculos, din întoarce