Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a fost exclus din partid şi şi-a pierdut calitatea de consilier judeţean.
Reprezentanţii Partidului Democrat liberal au comunicat oficial Consiliului Judeţean Cluj decizia de excludere din cadrul acestei formaţiuni a lui Radu Bica, consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Conform legii, excluderea din partid determină pierderea calităţii de consilier judeţean şi, implicit, pe cea de vicepreşedinte al forului judeţean. Astfel, Radu Bica şi-a pierdut atât calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi pe cea de consilier judeţean, iar la următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean se va propune validarea următoarei persoane propuse de către PDL Cluj pentru mandatul de consilier judeţean rămas vacant şi se va proceda la alegerea unui nou vicepreşedinte al forului judeţean.
Vicepreşedintele Radu Bica a fost reţinut, în 31 octombrie, de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict, şi apoi arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Ulterior, Bica a făcut recurs la decizia arestării preventive, iar, în 11 noiembrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia acuzatului. La sfârşitul lunii noiembrie, Radu Bica a fost trimis în judecată.
Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.