Trebuie să strângem rândurile în jurul Europei. Să apărăm ideea, să apărăm Uniunea. Să o facem mai puternică – politic, economic, social. Dar cine sau ce mai salvează azi Europa? Solidaritatea. Concept vechi ce poate alina afecţiuni noi. O spun analiştii politici, economiştii, o spun toţi cei care s-au săturat să facă previziuni în ceea ce priveşte sfârşitul crizei. O spune Angela Merkel : „E nevoie de o Germanie puternică într-o Europă puternică, spre binele cetăţenilor ei. Europa va ieşi mai puternică din această încercare.” Şi ce dacă Germania este acuzată, din nou, de ambiţii imperialiste ascunse sub forma unui euronaţionalism impus din inima Berlinului? „Solidaritatea” trebuie să fie, în primul rând, germană – ea nu poate fi viabilă în afara mărcii germane şi – de ce nu? – a disciplinei germane. Angela Merkel poate fi „salvatorul” atâta timp cât îi va oferi ţării pe care o conduce o a doua şansă de a fi un euro-erou. Prima, pierdută la jumătatea veacului trecut, a făcut din Germania lui Hitler un monstru. Astăzi, puterea germană a devenit o binecuvântare – încurcate sunt căile istoriei! Radek Sikorski, ministrul de externe polonez, a dat deja tonul unei adevărate mişcări pro-germane: „Nu îmi este teamă de puterea germană cât îmi este de lipsa acesteia!”

Salvarea Uniunii nu poate fi realizată în lipsa solidarităţii economice. Ieri, 2 decembrie a.c., cancelarul german a vorbit despre reconstrucţia Europei. O „uniune fiscală” este cheia alintei germano-franceze. Scepticii pot răsufla uşuraţi – uniunea politică mai poate aştepta. Aceeaşi viziune – asupra a ceea ce va rămâne probabil cunoscut drept „solidaritatea de tip german” – a fost expusă şi de preşedintele Sarkozy:„Mai multă disciplină, mai multă solidaritate, mai multă asumare a responsabilităţilor în interiorul statelor, un guvern economic real”.

În timp ce mai-marii Europei caută solu