Guvernul italian a adoptat o serie de masuri de austeritate la sfarsitul saptamanii trecute, printre care cea mai importanta reforma sistemului de pensii.
Masurile nu sunt nici pe departe la fel de dure precum cele impuse in Romania la mijlocul lui 2010, insa italienii au iesit cu milioanele in strada, au protestat, au blocat intreg sistemul bugetar si si-au manifestat profunda nemultumire fata de "atrocitatea" pe care sunt nevoiti sa o traiasca.
Comparativ cu duritatea si impactul taierilor bugetare din Romania, masurile si reformele adoptate in Italia de catre Guvernul Monti par un alint, cel mult o avertizare ca vremurile nu mai sunt ce-au fost. Si totusi. Ministrul Afacerilor Sociale, Elsa Fornero, a izbucnit in lacrimi cand le-a anuntat. In timp ce explica esenta reformei pensiilor, cresterea varstei de pensionare si a numarului anilor de cotizare, femeia nu a mai rezistat si a izbucnit in lacrimi.
Momentul este autentic pana la lacrimi si de cealalta parte, a celor afectati, intrucat exprima foarte clar empatia si solidaritatea ministrului cu poporul italian care trebuie sa treaca prin asa ceva.
Cine vede inregistrarea nu are cum sa nu isi dea seama ca lacrimile nu ascund nicio ipocrizie, niciun joc populist sau electoral. Ele sunt pornite dintr-o durere sincera si o ingrijorare reala fata de viitorul incert si de soarta conationalilor sai.
Comparati aceste lacrimi, contextul si autenticitatea lor, cu lacrimile varsate pe meleaguri mioritice. Sau cu modul in care aici s-au facut prezentarile si introducerile masurilor de austeritate. Cu cinismul de zi de zi al guvernantilor care propovaduiesc eliberarea pe cale naturala a sistemului bugetar si de pensii, cu sadismul alor nostri care isi trimit conationalii care nu mai au din ce trai sa plece in pribegie, in exil, ca sa poata supravietui. Ori sa isi mai
