Clujenii care au un cadou de împachetat pot apela azi, la voluntarii de la YouthBank, aflaţi în hipermarketul Cora. Cu această ocazie, se pot face donaţii pentru finanţarea proiectelor comunitare ale liceenilor.
Voluntarii YouthBank organizează, pentru al cincilea an consecutiv, sesiuni de împachetat cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Clujenii care au cadouri de împachetat pot să apeleze cu încredere şi astăzi la tinerii care au amenajat un stand în hipermarketul Cora. Pe lângă împachetatul gratuit, „clienţii" vor beneficia şi de ambalaj gratuit, pus la dispoziţie de un sponsor. Cu această ocazie clujenii vor putea face şi o faptă bună, adică să doneze bani pentru proiectele YouthBank. „Le povestim oamenilor despre proiect, le spunem care e principiul evenimentului şi donează fiecare cât poate", spune Larisa Dragoş, coordonatorul programului.
Activitatea echipei a început în 2 decembrie şi se încheie în această seară. Programul de împachetări începe în jurul orei 17.00 şi se termină la ora 22.00. În primele zile de activitate, membrii YouthBank au împachetat cadouri dintre cele mai diverse. „Împachetăm orice, au fost persoane care au venit cu antigel, am împachetat şi scaune, dar şi jucării de pluş uriaşe. A venit o doamnă cu un coş plin de păpuşi, le făcea cadou unor elevi", povesteşte Bianca Marcoci (17 ani), voluntar YouthBank.
Urmează cadourile de Moş Crăciun
Deşi se spune că în luna decembrie oamenii sunt mai răbdători, unii clujeni nu vor nici măcar să audă pentru ce strâng bani voluntarii YouthBank. „La început mă demoralizan când cineva îmi spunea că nu-l interesează sau că nu are timp, dar în momentul în care un om sprijină proiectul, toate neplăcerile se şterg cu buretele", crede Laura Titiana (16 ani).
Laura a devenit membru YouthBank în acest an, iar decizia a luat-o tocmai din cauza unui proiect f