Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victoria Jazz Festival, o nouă reuşită

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 5 decembrie 2011 ·

In Oraşul Victoria au răsunat ritmuri de jazz sâmbătă seara. Gazda festivalului de jazz a fost un restaurant din oraş, care a fost arhiplin de iubitorii de muzica bună. La eveniment au luat parte doua trupe cunoscute. Organizatorii au avut şi o surpriză pentru publicul present: un tanar musician de doar 12 ani!

A doua ediţie

Victoria a răsunat în acest sfârşit de săptămână de muzică bună şi de suflet. Invitaţi din toată ţara, dar şi victorieni dornici de a-şi umple inimile cu jazz şi de a se relaxa, au participat la a doua ediţie a festivalului Victoria Jazz Festival.

„Multa lume din zona si din tara stie deja: avem un festival de jazz la Victoria, acum este la a doua ediţie. Prima ediţie s-a bucurat de un real succes, sper ca şi anul acesta să fie un festival reuşit. Dorim ca acest festival să devină un brand pentru oraşul Victoria şi să aducem şi trupe la înălţimea festivalului“, a spus Victor Hoajă, organizatorul „Victoria Jazz Festival“. Oamenii dornici de jazz au avut parte de un spectacol incendiar. Cele doua trupe prezente, Funk Factory din Iaşi şi Foxy Lady Band din Bucuresti au oferit recitaluri mult gustate de cei prezenti.

„Sunt pentru prima dată în oraşul Victoria, mă simt extraordinar, am avut o surpriză plăcută, parcă mă aflu în Elveţia, cu munţii în fundal. Am rămas plăcut surprins să aflu că Victor Hoajă organizează aici un festival de jazz. M-am gândit că dacă în România din ce în ce mai puţin muzica adevărată iese în public – sunt foarte puţine festivaluri de jazz – iată aici, într-o zonă atât de frumoasă, se organizează un astfel de festival“, a spus Corneliu Stroe, component al formaţiei Foxy Lady Band.

Surpriza serii – Alex Petre

Pe lângă cele două trupe, publicul a avut parte şi de o surpriză. Este vorba de un tânăr de 12 ani din Sibiu, Ale

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București a fost internat de urgență în noaptea de Revelion. Vladimir Lipaev și-a pierdut cunoștința

Libertatea acum 25 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Acesta s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și o ambulanță SMURD l-a dus la Floreasca.

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum o ora
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 19 minute
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 37 minute
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum 21 minute
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 11 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 4 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°