Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ce companii vor alege CEO cei mai buni head-hunteri din lume

Publicat in Ziarul Financiar, luni 5 decembrie 2011 ·

HIDROELECTRICA

Prezentarea companiei din caietul de sarcini destinat head-hunterilor face referire la faptul că Hidroelectrica este una dintre cele mai valoroase 100 de companii româneşti, ocupând locul trei în 2010, cu o valoare estimată de 3.357 de miliarde de euro. ZF face în fiecare an un clasament al celor mai valoroase 100 de companii din România alături de casa de investiţii Capital Partners, iar în 2011 Hidroelectrica a fost clasată pe locul II după Petrom, cu o valoare estimată la 3,49 mld. euro.

Statul român caută pentru Hidroelectrica un CEO cu experientă în industria energiei electrice, termice sau a gazelor naturale.

Viitorul manager al Hidroelectrica va prelua conducerea companiei care este în prezent liderul pieţei locale în producţie de energie electrică. Valoarea estimată a companiei se ridică la 3,3 miliarde de euro. Anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 779,4 milioane de euro şi un profit de aproape 70 de milioane de euro. Compania are în total peste 5.000 de angajaţi.

Hidroelectrica a produs anul trecut circa 20 TWh, compania având o putere instalată de aproape 6.400 MW. La nivel naţional, energia electrică produsă de Hidroelectrică acoperă o treime din producţia totală.

Conducerea executivă a Hidroelectrica este asigurată în prezent de Constantin Trihenea (61 de ani), care şi-a început cariera în 1974 ca şef de secţie electrică la centrala CTE Tuceni. Trihenea a ocupat poziţia de şef serviciu şi în cadrul Întreprinderii Mecanice Mârşa în perioada 1981-1990 pentru ca apoi să conducă afacerile companiei Conelt Sibiu.

Înainte de a prelua conducerea Hidrroelectrica Constantin Trihenea a fost inspector la Ministerul Tineretului şi Sporturlui şi prefect de Sibiu.

Statul român controlează 80% din acţiunile Hidroelectrica prin intermediul Ministerului Economiei în timp ce restul de 20% sunt contr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, întâlnire cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. „Restaurarea democrației”, printre temele de discuție

HotNews acum 2 ore
George Simion s-a întâlnit miercuri cu președintele Poloniei la Varșovia în contextul în care se află de marți în Polonia, când a participat la un miting electoral alături de Karol Nawrocki, candidatul conservator la președinția Poloniei. În anunțul

Trei ucraineni, arestaţi în Germania şi Elveţia cu privire la planuri de sabotaj în Germania în favoarea Rusiei

News.ro acum o ora
Trei ucraineni, suspectaţi de pregătirea unor acte de sabotaj în Germania - în contul Rusiei - au fost arestaţi în ultimele zile în Germania şi Elveţia, anunţă miercuri parchetul federal german, relatează AFP. Suspecţii, recrutaţi ”probabil din ordi

Ploi și vijelii în 21 de județe din România! Avertisment ANM: ce urgie se abate asupra țării

Cancan acum 2 ore
Aceasă primăvară continuă să ne ia prin surprindere, asta pentru că România se pregătește pentru un nou val de vreme severă! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice, va

BNR Datoria externă a crescut cu 514 milioane de euro

Ziua Constanta acum 3 ore
Banca Națională a României (BNR) a transmis, miercuri, 14 mai 2025, că în primele luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205 407 milioane euro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 156 881 mil

Wizz Air anunţă şase rute noi din Timişoara şi Braşov şi o a treia aeronavă alocată bazei sale din Timişoara

News.ro acum 30 minute
Compania aeriană low-cost Wizz Air îşi extinde baza din Timişoara prin alocarea unei a treia aeronave în sezonul de iarnă 2025, marcând un total de 40 de aeronave în România. Începând din octombrie 2025, pasagerii pot zbura din Timişoara şi către La

Mii de conturi false promovează nostalgia comunistă, denunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului / Instituția va sesiza CNA

HotNews acum o ora
Mii de conturi false care promovează nostalgia comunistă în online au fost identificate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), anunță miercuri instituția, care precizează că a cerut CNA să

Suspiciuni de interferenţă străină în alegerile din Polonia cu conturi false finanţate din exterior

Mediafax acum o ora
Polonia a anunţat miercuri că a descoperit ceea ce ar putea fi o tentativă de interferenţă în campania electorală prezidenţială. Este vorba despre conturi şi reclame pe Facebook care par să fie finanţate din străinătate. Primul tur al alegerilor pre

UE a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizată flota „fantomă”

Adevarul acum 3 ore
Ambasadorii statelor membre UE au adoptat miercuri, 14 mai, un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează inclusiv aproape 200 de nave ce fac parte din așa-zisa „flotă din umbră”.

Apel comun a opt mari organizaţii de business pentru ca România să rămână ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică: Este esenţial ca deciziile politice să reflecte stabilitate şi coerenţă

News.ro acum o ora
Opt mari organizaţii ale mediului de afaceri din România au lansat, miercuri, un apel comun pentru ca ţara noastră să rămână „ferm ancorată pe direcţia euro-atlantică”. Organizaţiile semnalează „într-o voce comună” „deteriorarea accelerată” a climat

UPDATE - Alba: Microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, implicat într-un accident rutier, la ieşirea din Blaj/ Un copil de patru ani a fost rănit uşor

News.ro acum o ora
Un microbuz şcolar în care se aflau 14 copii, însoţiţi de două cadre didactice, şi un autoturism au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs la ieşirea din municipiul Blaj, judeţul Alba. Un copil a primit îngrijiri medicale de la ech

Vremea

București
acum

19°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/18°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

4°/17°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

20°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°