Liderii europeni au la dispozitie cinci zile, aceasta saptamana, pentru a hotari daca zona euro va mai exista in forma actuala sau nu.
In asteptarea summit-ului european ce va avea loc vineri, pe 9 decembrie, nicio zi nu este pierduta. Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si cancelarul german, Angela Merkel, se vor intalni luni, incepand cu ora 14.30, in Paris, pentru a ajunge la un numit comun privind centralizarea bugetelor tarilor din zona euro, astfel incat sa se puna capat - spera ei - crizei care ameninta sa destrame uniunea monetara.
Pe de alta parte, nu atat criza in sine ameninta zona euro, cat faptul ca fiecare tara, mai ales statele cu rating AAA, isi apara cu indarjire propriile interese, mai ales ca ele ar trebui sa finanteze orice program va fi pus in practica.
Dupa ce si-au exprimat separat viziunile asupra integrarii fiscale, cei doi lideri trebuie sa treaca si peste ultimele diferente - Germania vrea sa verifice toate bugetele din zona euro, Franta nu, Franta isi doreste ca BCE sa fie mult mai implicata in planul de salvare, Germania nu - pentru a putea prezenta un plan comun la summit, de acest lucru depinzand si directia pe care o va lua zona euro, avand in vedere ca sunt cele mai mari economii din uniune.
Scopul intalnirilor este sa fie impusa o disciplina bugetara mult mai stricta, cel mai probabil prin modificarea tratatelor europene, iar acest lucru va trebui aprobat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, in cadrul summit-ului de vineri.
Nici americanii nu au ramas insensibili la situatia delicata in care se afla Europa. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, va ajunge in Frankfurt marti pentru a discuta atat cu liderii politici, dar si cu reprezentantii Bancii Centrale Europene, avand in vedere integrarea deosebita a sistemelor bancare dintre SUA si batranul conti