Deși liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au amenințat că parlamentarii PSD și PNL își vor da demisia în bloc în cazul în care puterea va impune comasarea alegerilor, deputatul PNL, Adriana Săftoiu, susține că, deși personal este dispusă să facă acest gest, are dubii în privința efectului acestui demers. Sursa: EVZ
"Eu nu sunt foarte convinsă că actuala Putere se va impresiona foarte tare de acest lucru (n.r. demisia în bloc a opoziţiei). Sigur, gestul nostru este, evident, un gest de nemulţumire. Dar, întrebarea este: efectul este cel pe care ni l-am dorit noi? Alegeri anticipate sau o reconfigurare a Parlamentului!? E greu de crezut că Puterea, în acest moment, va recunoaşte faptul că nu poţi, nu-i aşa, să funcţionezi cu o opoziţie care părăseşte Parlamentul. S-ar putea să se reducă la alegeri parţiale, şi nu la alegeri anticipate… La care, aş mai adăuga un lucru – nu sunt foarte sigură că toţi parlamentarii PNL şi PSD îşi vor da demisia", a declarat Adriana Săftoiu la EuropaFM.
"Trebuie să-ți convingi electoratul că nu te joci"
În ceea ce privește acțiunea de suspendare a președintelui Traian Băsescu, anunțată de USL, Adriana Săftoiu atrage atenţia că demersul a fost lansat fără explicaţii care să-i dea consistenţă.
"Suspendarea e un lucru grav. Şi atrage atenţia asupra ţării tale. Să ne amintim în 2007 – eram la CNN cu suspendarea preşedintelui. Trebuie să fii foarte atent, trebuie să o argumentezi foarte bine. Şi-n primul rând, trebuie să-ţi convingi electoratul că tu nu te joci cu lucrurile grave. Şi, aici, oamenii – de la ziarişti până la opinia publică – n-au înţeles foarte bine: ce-i cu suspendarea, pe ce ne bazăm? Iar dacă faci tot timpul gesturi, sau dacă anunţi proiecte din care ieşi tot timpul înfrânt – nu-i ceva foarte optimist şi nici nu încurajezi foarte mult electoratul. Care, repet, aşa e el făcut – îi place să fie