Persoanele fizice pot cumpăra deţine şi folosi doar obiecte pirotehnice din clasa I respectiv steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc sau sateliţi.
Până în 16 decembrie, 96 de poliţişti de proximitate vor merge în şcolile şi liceele din judeţ, unde le vor prezenta elevilor obiectele pirotehnice interzise, dar şi cele permise şi le vor arăta şi cum să facă diferenţa între ele, astfel încât pericolul producerii unor evenimente negative să fie redus, dacă nu chiar eliminat. Acţiunea este o iniţiativă a Compartimentului de Combatere şi Prevenire a Criminalităţii (CCPC) din IPJ Braşov, fiind cunoscut faptul că elevii sunt cumpărătorii „fideli” de petarde, pentru a face farse colegilor. Poliţiştii au ajuns deja în faţa câtorva elevi, cărora le-au reamintit că doar cei trecuţi de vârsta de 16 ani au voie să manevreze articolele pirotehnice. Părinţii trebuie să fie mai atenţi şi să nu-i lase copiii să utilizeze petarde sau artificii. Totodată, cei care achiziţionează obiecte pirotehnice din clasa I trebuie să fie atenţi ca acestea să aibă menţionată categoria pe ambalaj şi mai ales să aibă instrucţiuni în limba română. Persoanele fizice pot cumpăra deţine şi folosi doar obiecte pirotehnice din clasa I respectiv steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc sau Sateliţi. Persoanelor fizice li se interzice de asemenea deţinerea şi folosirea artificiilor din categoria „obiectelor zburătoare luminoase”, indiferent de clasa din care fac parte.
„Folosirea obiectelor artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II, III, IV, T1 şi T2 este permisă prin lege numai societăţilor comerciale autorizate în acest sens şi care deţin personal specializat. Astfel de obiecte găsite la vânzare vor fi confiscate”, a declarat inspectorul principal Mihai Serafim, Serviciul de Ordine Pu