Pentru unii, foarte puţini, el este Alexe. Pentru ceilalţi, este Domn' Profesor. De paisprezece ani încoace, la sărbătorile de iarnă, are gata pregătit un spectacol special, garnisit cu cântece vechi şi celebre, dar şi cu multe cântece noi.
În această seară, la Teatrul Excelsior, Alexandru Andrieş oferă, celor pregătiţi să-l primească, darul său de Moş Nicolae. Nu ştim care vor fi cântecele vechi incluse în repertoriul concertului de astăzi, dar este limpede că cele noi sunt extrase de pe albumul Incorekt, lansat la mijlocul lunii octombrie. Darul lui Alexandru Andrieş pentru Spunesitu.ro este acest interviu. Citind, veţi înţelege de ce Domn' Profesor este Domn' Profesor. Şi de ce este unic.
De câte luni sunt epuizate biletele pentru tradiţionalul dumneavoastră spectacol de Moş Nicolae?
Alexandru Andries: Ah, deja sună oficial: "tradiţionalul spectacol de Moş Nicolae" ... a început de fapt ca un spectacol de Paşte, abia după aia s-a mutat în decembrie - dar având în vedere câţi ani au trecut de la primul concert (ţinut tot la Teatrul Excelsior, ca şi cel de-acum, din 5 decembrie 2011) probabil că îşi merită eticheta de "tradiţional" - aşa e, am avut surpriza să rămânem fără bilete în doar câteva zile, la jumătatea lunii octombrie, înainte de a-i face publicitate!!!
Este un proiect început acum 14 ani, la Teatrul Excelsior şi, iată, v-aţi întors din nou aici. Vi se pare că România se întoarce, la rândul ei, în timp?
Alexandru Andries: De unde să ştiu eu ce face România? De asta se ocupă guvernul, noi n-avem încotro şi presupunem că ei se pricep şi ştiu ce fac ... noi ne-am întors la Teatrul Excelsior ca să marcăm prin acest concert faptul că, după 14 ani, există în sfârşit o sală nouă, de două ori mai mare faţă de cea în care am cântat iniţial (dar, ca să nu-şi facă cititorii dumeavoastră o imagine greşită, trebuie să spun că sala nouă ar