Succesele electorale ale Rusiei Unite se explică prin construcţia regimului politic, cultura politică şi logica care ghidează opţiunile electoratului rus. Democraţiile funcţionează după modelul bipolar al relaţiei putere-societate civilă (partide de opoziţie, mass-media, ONG), în care ultima are rolul de a sancţiona eventualele excese ale celei dintâi şi de a oferi alternativa. „Democraţia suverană”, după cum a fost denumit regimul din Rusia de către unul dintre ideologii Kremlinului, funcţionează după principiile modelului clasic al autoritarismelor care păstrează insignifiante aparenţe democratice.

Relaţia Putere-Opoziţie construită în ultimii 11 ani explică, în parte, primatul Rusiei Unite în topul electoral rusesc. Pe piaţa electorală din Rusia sunt prezente performanţele economice de guvernare ale Rusiei Unite (obţinute accidental prin creşterea preţurilor la hidrocraburi pe piaţa internaţională) şi discursul perimat al extremiştilor de stânga (Partidul Comunist din Federaţia Rusă) sau de dreapta (Partidul Liberal Democrat), care nu mai au aderenţă la fel ca în 1996 din simplul motiv că Putin a arătat naţiunii ruse că bunăstarea economică se poate obţine şi în capitalism. Opoziţia reală se exprimă doar sporadic prin proteste restrânse (doar atunci când reprezentanţii statului nu aplică arbitrar legea cu privire la libertatea de întrunire sau forţele de ordine nu folosesc violenţa). Televiziunea privată, controlată indirect de oligarhi (care nu pot fi decât prieteni ai regimului), sau cea finanţată din bani publici prezintă exclusiv informaţii pozitive despre liderii regimului şi cel mult câte o frază critică, de tipul „părinţii care au copii cu dizabilităţi sunt nemulţumiţi că statul nu le oferă mai mulţi bani”.

Prezenţa la putere pentru o perioadă îndelungată a permis partidului prezidenţial din Rusia să-şi creeze reţele de patronaj în rândul pensiona